Fiul alergător

Veştile din Austria îl descriu ca pe un organism viu. La întoarcerea din Coreea de Sud, Rică Neaga pare să nu îşi fi pierdut buna dispoziţie, ci doar fiţele. Care şi acelea erau în lichidare de stoc în momentul plecării […]

Veştile din Austria îl descriu ca pe un organism viu. La întoarcerea din Coreea de Sud, Rică Neaga pare să nu îşi fi pierdut buna dispoziţie, ci doar fiţele. Care şi acelea erau în lichidare de stoc în momentul plecării de la Steaua. Se întîmpla cu doi ani şi jumătate în urmă, iar atacantul contribuise substanţial la parcursul european al echipei antrenate pe atunci de Zenga. Devenise golgeter, înscria constant şi salvator în cupele europene, degaja energie pozitivă în jur. Asta nu înainte să fi intrat în dizgraţia lui Gigi. Şi a lui MM, care, spre deosebire de patron, şi-a păstrat ranchiuna şi după recuperarea morală a jucătorului. Aşa a fost posibilă absurditatea, transferul în Coreea al unui fotbalist care intrase în circuitul naţionalei. De unde a ieşit cît ai zice Seul. Sau Gwangyang. Sau Seongnam. Din Ţara Nopţilor Zbuciumate în Ţara Dimineţilor Liniştite.

Gigi pretinde că Neaga este cel mai mare cîştig al partidei de transferuri. Şeful cu veleităţi de golgeter aruncă multe petarde, dar de data asta nu-i exclus să aibă dreptate. Dacă Rică e lovitura de piaţă a Stelei, e bine pentru echipă şi rău ca mesaj. Parcă altceva aştepta suflarea stelistă în materie de achiziţii din partea unui club care a cules cîteva milioane de euro la reîntoarcerea în Champions League. Să fie Becali mai zgîrcit de fapt decît etalonul în materie, Greenwich-ul nostru în ale ariciului la buzunar, Copos?

Să nu îl pierdem însă pe drum pe repatriat. Ar fi greu, pentru că Neaga s-a întors din Coreea într-o formă fizică demnă de invidie. Aleargă. La 28 de ani trebuie să alergi, să fugi de prostiile primei tinereţi. Participă cu zîmbetul pe buze la antrenamentele lui Hagi, iar testele cele mai solicitante sînt pentru el doar uşoare exerciţii fizice. Trăieşte afectiv întîmplările legate de soarta echipei, s-a întristat la plecarea lui Paraschiv, s-a panicat cînd a aflat că Steaua a picat cu Zaglebie în turul doi preliminar. Comparativ cu mulţi dintre cei care au deprins filosofia Zen prin reprize repetate de silenzio stampa şi transhumanţă între stadion şi cantonament, Rică Neaga nu şi-a pierdut pe drum bucuria de a juca fotbal.

Pesimiştii ne vor reaminti cazurile Alexa şi Dănciulescu, de nerecunoscut o bucată de timp la întoarcerea din spaţiul asiatic. Tendinţa către minimalism care face moda acum în artă nu se potriveşte deloc fotbalului, unde nu au şi nu vor avea căutare jucători translucizi, hieratici, depersonalizaţi. Pentru că după toate semnalele Neaga şi-a conservat bagajul natural, sînt şanse importante ca Steaua şi naţionala să fi recuperat un om împins vinovat către un exil bănos. A plecat Thereau, dar a apărut Neaga. Lîngă Iacob şi Vali Badea. Minus la forţă brută, plus la rafinament şi inteligenţă. Iar fotbalul rămîne, împotriva părerilor răutăcioase, o activitate unde picioarele nu sînt decît vehiculul gîndurilor.