Pentru Raluca

Dacă Raluca va ajunge o mare campioană o vom revendica. Vom spune că am ştiut, am simţit, am mirosit că va ieşi aşa. Ceva din posibila ei viitoare aură ne va acoperi şi pe noi. Adevărul e că habar n-are […]

Dacă Raluca va ajunge o mare campioană o vom revendica. Vom spune că am ştiut, am simţit, am mirosit că va ieşi aşa. Ceva din posibila ei viitoare aură ne va acoperi şi pe noi. Adevărul e că habar n-are nimeni cum poţi deveni campion. Nici fabrica lui Nick Bolettieri nu produce numai unicate. Drumul spre vîrf e plin de hîrtoape, de indicatoare puse aiurea. În traficul infernal de pe autostrada soarelui performanţei poţi constata că nu ai suficient talent. Asta dacă nu te-ai accidentat între timp. Totuşi, sînt lucruri care depind de tine. Să te antrenezi serios, să trăieşti organizat, adică să te lipseşti de bucuriile cotidiene ale vieţii. Să ai mintea acolo. Să mănînci ce şi cît trebuie. Să ai ambiţie, rezistenţă. Să crezi. Cu disperare.

Raluca Olaru s-a întors senină de la Roland Garros. Turul trei la Openul francez înseamnă mult pentru o puştoaică de 18 ani care urmează să dea bacul. Fiindcă asta face tînăra noastră campioană, preferă să încheie conturile cu liceul decît să meargă la Wimbledon. Nu ştim, e bine, e rău, ce naiba, bacul putea fi amînat! E alegerea ei. Opţiunea unui om matur căruia îi pasă şi de şcoală. Am văzut pe aeroport o tînără dezlegată la vorbă şi dezgheţată la minte. O persoană care ştie să zîmbească, să-şi asume victoriile şi înfrîngerile. Am văzut pe cineva cu stofă şi atitudine de campion. Şi pentru că noi nu avem flerul selecţionerului naţionalei de fotbal, care nu greşeşte niciodată, o aşteptăm. Cu emoţie.