Cupa pentru toţi

După 12 ani, Cupa României ar putea părăsi Bucureştiul, luînd drumul altui oraş. Foarte bine! Let it be, cum ar fi zis Lennon şi McCartney. Observaţi că nu folosim termenii „Capitala” şi „Provincia”, pentru a menaja unele sensibilităţi. Depăşim aspectele […]

După 12 ani, Cupa României ar putea părăsi Bucureştiul, luînd drumul altui oraş. Foarte bine! Let it be, cum ar fi zis Lennon şi McCartney. Observaţi că nu folosim termenii „Capitala” şi „Provincia”, pentru a menaja unele sensibilităţi. Depăşim aspectele lingvistice şi ajungem la trofeu. Miza finalei de la Timişoara este sportivă şi emoţională. Materială şi spirituală. Cupa României înseamnă mai mult decît o competiţie a loserilor, cum decretau în trecutul recent personaje reduse între timp la dimensiunea de manageri ialomiţeni.

Cînd Petrolul cîştiga Cupa în 1995 în faţa Rapidului, un val de simpatie înconjura echipa antrenată pe atunci de Ion Marin. Era şi o reacţie a publicului care mirosise că în cofetăriile domnului Copos se copsese scenariul adjudecării fără griji a trofeului. Dar nu era numai asta. O formaţie de altundeva decît din Bucureşti demonstra că jucînd fotbal poţi dejuca jocurile. De aceea, dacă Timişoara va cîştiga meciul împotriva Rapidului, o va face în primul rînd pentru ea însăşi, nu ca un act de justiţie împotriva miticilor perverşi. Invers, de va fi Rapidul victorioasă, asta nu va însemna prelungirea hegemoniei Bucureştiului, nici victoria Binelui din Grant asupra Răului din Ştefan cel Mare, ci doar un act de trecere spre Europa după un sezon mizerabil.