Simţul porţii
Absenţa lui Dani Coman dintre buturile Rapidului se măsoară prin năzbîtiile celor trei cavaleri ai apocalipsei, Apoula, Mincă şi Marinescu. Dar nu numai. Cu Dani în poartă, Rapid respiră altfel. Maftei, Măldă, Buga şi Zicu se simt în siguranţă. Mofturile […]
Absenţa lui Dani Coman dintre buturile Rapidului se măsoară prin năzbîtiile celor trei cavaleri ai apocalipsei, Apoula, Mincă şi Marinescu. Dar nu numai. Cu Dani în poartă, Rapid respiră altfel. Maftei, Măldă, Buga şi Zicu se simt în siguranţă. Mofturile lui Copos, lipsa de formă, supărarea suporterilor, toate sînt mai uşor de trecut atunci cînd ştii că pe ultima linie a terenului se află primul caracter al echipei. Un tip cu simţul porţii şi al decenţei.
Dani Coman a anunţat sec: „Risc orice ca să joc finala Cupei”. Pentru că nu ne aflăm în faţa unui om caracterizat de gesturi extreme, intenţia portarului giuleştean trebuie nuanţată. Dacă medical este totuşi posibil, el pare gata să se expună. Ştie cît contează ca el să fie acolo, mai ştie că o victorie salvează sezonul cenuşiu. Îşi riscă integritatea fizică în contul celei morale, chiar dacă patronul îi va măsura curajul în savarine la hectar şi vele pe mila marină. Asta e viaţa, Coman îşi cîştigă pîinea jucînd fotbal, Copos face pîinea!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele