Nea Radu

În rîndurile următoare nu vom povesti despre Gigi, George, Cristi, Vasile, Adrian. Uite aşa! Nici despre arbitri străini ori stimulări creştineşti ale adversarilor adversarilor noştri. Deci nu vom face rating. Un articol despre un scriitor care tocmai a obţinut distincţia […]

În rîndurile următoare nu vom povesti despre Gigi, George, Cristi, Vasile, Adrian. Uite aşa! Nici despre arbitri străini ori stimulări creştineşti ale adversarilor adversarilor noştri. Deci nu vom face rating. Un articol despre un scriitor care tocmai a obţinut distincţia cea mai importantă a breslei sale e condamnat la o audienţă restrînsă. Let it be!

Radu Cosaşu a cîştigat Premiul Naţional pentru Literatură, acordat de Uniunea Scriitorilor din România. Încă se mai premiază excelenţa. Nu despre scriitorul Radu Cosaşu e vorba însă mai departe, ci despre gazetarul sportiv cu acelaşi nume. Despre îndrăgostitul de Manchester. Colegul nostru de pagină. În fiecare săptămînă, de 10 ani. Omul alături de care am traversat deşerturile Diviziei A şi piscurile Champions League.

Lui nea Radu nu i-a fost niciodată ruşine să facă gazetărie sportivă. Nu i s-a părut o activitate minoră, destinată plebeilor cu muşchii bombaţi şi cu fruntea teşită. El nu aparţine categoriei de intelectuali cărora lumea stadioanelor le alimentează complexele de superioritate. Ca şi noi, slujbaşii cotidieni ai nebănuitelor frumuseţi ascunse într-un meci, într-un sprint sau într-un lung de linie, nea Radu trăieşte evenimentul sportiv cu plăcerea omului liber. Cu prospeţimea şi bucuria unui tînăr care de-abia s-a apucat de meserie. A văzut tot ce se putea vedea şi nu s-a săturat, de la Tour de France la turneele de snooker, de la Mondialele de fotbal la Wimbledon şi Roland Garros.

Radu Cosaşu a impus un stil fără să tragă de urechi, a pus mai presus ironia decît pamfletul. Ne-a arătat că un gest de nobleţe pe terenul de sport valorează cît o duzină de articole vitriolante. Prin ochii lui nea Radu i-am descoperit pe Dobrin şi pe Dumitrache, pe Cruyff şi pe Beckenbauer. I-am descifrat pe Năstase, Borg şi Sampras. Pe vremea cînd se citea mai mult decît se naviga, pe cînd nu erai demodat dacă îţi cumpărai ziarul de la chioşc în fiecare dimineaţă, Radu Cosaşu însemna o formă de rezistenţă. Împotriva celor care se specializaseră în numărat şuturi la şi pe spaţiul porţii. Împotriva contabililor cornerelor.

Noua generaţie de ziarişti sportivi îi datorează mult premiatului Uniunii Scriitorilor. El ne-a arătat că se poate şi altfel. Că e o meserie care se poate face senin, cu talent şi onestitate. Bineînţeles, nu vom fi în stare să ne revanşăm de vreme ce nea Radu continuă să fie mai tînăr decît toţi tinerii din juru-i!