Sfîntul Gheorghe în ghips

O mulţime de vorbe proaste au intoxicat fotbalul ultimelor zile. Pe domnul Turcu l-a durut burta cînd a auzit de moartea lui Dumitrache. Crampe în contrapartidă la moarte. Dacă nu era tragică, situaţia putea deveni comică. Totuşi, cele mai multe […]

O mulţime de vorbe proaste au intoxicat fotbalul ultimelor zile. Pe domnul Turcu l-a durut burta cînd a auzit de moartea lui Dumitrache. Crampe în contrapartidă la moarte. Dacă nu era tragică, situaţia putea deveni comică. Totuşi, cele mai multe declaraţii aiuritoare au venit cum era de aşteptat dinspre Cluj, unde s-a jucat un meci important din serialul „Bătălia pentru locul doi”. Supărat din cauza înfrîngerii, preşedintele Mureşan a declarat că nu l-a impresionat arbitrajul neamţului Sippel. Astfel se judecă la noi. Arbitrul trebuie să impresioneze, nu să oficieze neutru, în aşa fel încît să nu-i simţi prezenţa. Recital, demonstraţii de arbitraj, asta aşteaptă membrii Fan Clubului arbitri români. Iar ai noştri nu dezamăgesc niciodată, după fluierul final nici nu se mai discută despre meci, ci despre fazele litigioase ale acestuia.

Partea leului în materie de pocnitori verbale şi-o taie ca de obicei elefantul, fost urs, ex războinic al luminii. Locul doi e terminat, a zis Gigi la sosirea pe aeroport. Ceea ce în traducere din română în română înseamnă că e adjudecat. Vărsat. Rămîne de văzut. Ce mai pot Clujul, Rapidul, ce doreşte Dinamo. Apropo de războinici. În timp ce intona marşul triumfal din Aida de Verdi, şi el un războinic-compozitor de pe vremea lui Garibaldi, Gigi îşi aplauda soldaţii care se întorceau în cărucioare de la Cluj. La Arrival direct din tranşeele luptei pentru spaţiul vital al Champions League. Mirel, Cyril, Croitoru. Şi, din fericire, doar atîţia, deşi tentative de autoflagelare au mai existat pe stadionul CFR-ului.

Fiindcă jucătorii stelişti nu au evoluat pur şi simplu cu ambiţie la Cluj, ei păreau membrii unei congregaţii sinucigaşe. La orice tackling al adversarului, la toate contrele pe minge steliştii răspundeau prompt cu o intervenţie kamikaze, a cărei finalitate era uşor de anticipat. Accidentare. Autoaccidentare asumată. Potenţială sau efectivă. Bîntuit de mesaje mesianice, patronul şi naşul lui Rădoi vrea să-şi transforme favoritul în armă divină. Dar şi sabia dreptăţii, cîtă o fi ea, se mai îndoaie şi se mai rupe cîteodată. Vezi Excalibur. Dacă Rădoi nu se închipuia Sfîntul Gheorghe care taie capul balaurului, putea evita contactul, era, Dumezeule mare, o fază unde nu se decidea soarta Ardealului!

Da, modelul invocat de Gigi Becali şi aplaudat de Cătălin Tolontan funcţionează. E nevoie de dăruire. De o stare pozitivă, vecină cu sacrificiul. Din păcate, această supraîncărcare afectivă este străină de spiritul Champions League, evocat de acelaşi patron. Acolo se trăieşte în primul rînd, apoi se şi moare. Cumva altfel, fără rotule date peste cap şi fără metatarsiene fisurate. Aţi avut vreun moment senzaţia la Manchester-Milan că se va petrece ceva rău, ireparabil? Cîte tărgi aţi văzut intrînd şi ieşind pe Old Trafford sau pe San Siro?