Fericirea, ingredient al fotbalului

Ciprian Marica l-a anunţat pe Mircea Lucescu că nu poate juca fotbal dacă nu este fericit. Hmm! Fericirea. Ce lucru pretenţios, ce chestie imponderabilă! Rumoare în sală. Urmează reproşurile moraliştilor. Huiduielile şi fluierăturile din stal. Am plătit să vedem spectacol, […]

Ciprian Marica l-a anunţat pe Mircea Lucescu că nu poate juca fotbal dacă nu este fericit. Hmm! Fericirea. Ce lucru pretenţios, ce chestie imponderabilă! Rumoare în sală. Urmează reproşurile moraliştilor. Huiduielile şi fluierăturile din stal. Am plătit să vedem spectacol, sacrificiu de sine, goluri, recital, nu o vedetă mofturoasă şi nefericită! Apoi ni se servesc pe tavă modelele extreme. Actori care interpretează Hamlet în seara cînd află despre moartea unui părinte, chirurgi care operează pe cord după ce au fost anunţaţi că le-a fost răpit copilul. Fotbalişti care joacă ani la rînd ştiind că în timp ce ei îşi rup picioarele pe teren, nevasta şi le depărtează în adulter.

Stop joc! Marica ştie ce spune. Poate într-un mod pueril, dar în esenţă aşa stă treaba. Nu poţi face nimic bun atît timp cît resorturile interioare s-au blocat. Starea de spirit ne hrăneşte, este motorul mai binelui de care sîntem în stare. Iar Ciprian dă glas unor gînduri pe care le-am încercat toţi în viaţă, fără a avea curajul să le rostim cu voce tare. Ascultaţi! Cel mai bun fotbal pe care l-am jucat a fost atunci cînd am făcut-o cu plăcere şi pasiune. Nu pot da randament dacă nu sînt vesel şi fericit! Simplu, ca golul în poarta Bulgariei.

Şi uite cum fericirea în dragoste a lui Marica devine subiect de interes public. Miză a fotbalului românesc. Drumul spre Euro 2008 al naţionalei trece prin inima lui Ciprian. Sună patetic, telenovelistic, ziceţi-i cum vreţi, dar ăsta e adevărul. Cum naiba, nu putea să fie şi băiatul acesta un Casanova, un Don Juan asasin al sufletelor, să zburde şi el din floare în floare fără să cadă în fund amorezat pînă peste urechi? Uite că nu, nu toţi fotbaliştii au vînă de golani, după cum nu toţi intelectualii au stofă de gentlemeni.
Îi va trece. Greu, cu goluri în stomac şi sufocări, cu dureri de cap şi gînduri negre. Mircea Lucescu e dator cu răbdare, nu cu ţîfnă de om bătrîn. Noi, ceilalţi, la fel. E o boală de care nu scapă nimeni şi care nu se vindecă prin tratament. E nevoie de puţin timp. Fotbalul îl va atrage din nou pentru că va găsi acolo forţa de a o lua de la capăt. Întărit. Mai înţelept după ce va fi aflat că sînt porţi şi redute feminine care nu se lasă cucerite sau care nu merită pur şi simplu să fie cucerite. Fotbalul ca terapie. Să mori rănit din dragoste de viaţă şi să supravieţuieşti prin dragoste de fotbal.