Copii-problemă

La Bucureşti, maşinile au mers din nou bară la bară, încolonate în scenografia perfectă a neputinţei. Bancherii au acordat credite, hipermarketurile şi-au încasat tainul cotidian, s-au scos alte şine de tramvai, pieţarii au ocupat pieţele, elevii s-au deplasat la şcoală […]

La Bucureşti, maşinile au mers din nou bară la bară, încolonate în scenografia perfectă a neputinţei. Bancherii au acordat credite, hipermarketurile şi-au încasat tainul cotidian, s-au scos alte şine de tramvai, pieţarii au ocupat pieţele, elevii s-au deplasat la şcoală pentru a simula testele, învăţătura în general, muncitorii au intrat şi au ieşit din schimb, amorezii s-au plimbat prin Cişmigiu. Nici un semn prevestitor al răului, nici un fulger ori vreun nor cu cap de balaur care să brăzdeze cerul mîndrei noastre capitale. Asta se întîmplă doar în romanele lui Sabato. Abaddonii noştri exterminatori sînt mult mai sofisticaţi.

Ce s-a mai întîmplat ieri la Bucureşti? La Parlament, s-a votat cu succes suspendarea lui Băsescu, printr-un exerciţiu democratic care seamănă cu sportul extrem, iar din Aleea Alexandru, de la Palatul Becalschnit, ni s-a comunicat, autocratic, dar nu autocritic, prelungirea contractului cu Steaua al lui Cosmin Olăroiu. Care nu-i chiar o prelungire, ci doar o aburire. Ce legătură este totuşi între scoaterea din joc a unui preşedinte jucător şi menţinerea formală în schemă a unui antrenor care schematizează jocul? Care este mesajul acestor evenimente?

În primul caz, Occidentul ne-a pus ştampila. Sîntem copilul-problemă al Europei. Deutsche Welle dixit. Reţineţi, nu cel handicapat, nu cel supradotat! Copilul-problemă, cel care sparge geamurile civilizaţiei cu pietre din caldarîmul democraţiei. Încă nu am ajuns adolescentul-problemă care îşi mitraliază colegii din Uniune, dar învăţăm repede. Ardem etapele. Sîntem talentaţi, atît de talentaţi încît un preşedinte jucător imperfect s-a trezit scos pe tuşă de Cooperativa Parlamentară Reunită, nimic altceva decît o variantă mutantă, la scara patriei, a fantomaticei instituţii patronate cu nişte ani în urmă de Jean Pădureanu. Un blat cu miros de reciprocitate, din care singurul păgubit a ieşit spectatorul plătitor de bilet şi de impozit. Întîiul suporter al Stelei a rămas acum un simplu spectator.

Povestea lui Olăroiu nu va stîrni îngrijorare în cancelariile occidentale. Criza Stelei va trece neobservată la Bruxelles, nu şi în Europa profundă. Mii de români care lucrează în Italia şi Spania sînt mai interesaţi de ce mai rămîne Oli pe banca roş-albaştrilor în pofida unei evidenţe negative, decît de jocurile politice dintre cele două Palate. Între instituţii care dezamăgesc în fiecare zi şi o echipă aflată la răscruce, oamenii vibrează pentru realitatea palpabilă. Iar aceasta este că Steaua, prin Olăroiu, Gigi şi Meme, se joacă periculos cu sentimentele suporterilor. Nu oferă rezultate, însă propune împăcări de salon, alianţe conjuncturale şi zîmbete false din fotolii veritabile. Faptul e că ieri şi Olăroiu a fost suspendat, dar într-un mod mult mai subtil decît Băsescu. Acesta e farmecul fotbalului nostru. Brevetează soluţii otrăvite, care ulterior devin idei-pilot în politică. Hai, România!