Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Roger Waters, fluidul Pink Floyd

La Budapesta s-a consumat un eveniment unic, iar mii de români au trăit pe viu o experienţă stelară.Între „Sun is the same in the relative way, but you’re older” şi „Maggie, what have we done?” se cască prăpastia a două […]

luni, 16 aprilie 2007, 6:54

La Budapesta s-a consumat un eveniment unic, iar mii de români au trăit pe viu o experienţă stelară.Între „Sun is the same in the relative way, but you’re older” şi „Maggie, what have we done?” se cască prăpastia a două epoci. Două versuri care au tăiat pe note secolul 20, dîndu-i alt sens muzical. Culmea, se aude la fel de bine şi la început de mileniu. Bisturiul geniului şi al talentului în exerciţiul funcţiunii. Antrenat. Roger Waters din era Pink Floyd şi Roger Waters din era post-Wall. Waters compozitorul, basistul, poetul hippie şi Roger Waters compozitorul şi poetul protestatar de stînga. Toate la un loc şi încă multe alte minunăţii la doar 800 de kilometri de noi, la Budapesta. Aproape de România, dar nu în România. La Nădlac probabil că se ridică şi acum Zidul care ne desparte de un anumit tip de evenimente. Fapt pentru care mii de români au luat cu asalt Sala Sporturilor Papp Laszlo. Erau de văzut aceste 2-3.000 de români „altfel”. Poate erau cei care împreună cu alte cîteva milioane de compatrioţi reuşeau să dea altă faţă României.

A fost asaltul paşnic al unor oameni care de treizeci şi ceva de ani aşteaptă să vadă pe viu ceva care a surclasat legenda. Rolling Stones e legendă, Pink Floyd şi Roger Waters sînt mituri. Poveste ajunsă nu se ştie cum la noi din altă galaxie. Români, unguri, sîrbi, slovaci şi polonezi, tineri de 17-18 ani şi hipioţi care băteau spre 60, fete punk, femei în puterea vîrstei, adolescenţi şi bărbaţi la ceasul calviţiei au cîntat împreună cu Roger şi trupa aproape trei ore. Lumea ştia versurile, nu e blasfemie!, ca pe Tatăl Nostru, iar între scenă şi public nu se mai afla decît muzica. Fluidul acela magic. Floyd. Pink Floyd.

Trei ore în care asculţi Shine on you crazy diamond, Wish you were here, Time, Monney, Vera, Another Brick in the wall, All, The lunatic, trei ore în care pe tavanul sălii se plimbă purceluşul din Animals, cosmonauţii NASA, cînd deasupra capului pluteşte imponderabil prisma din Dark side of the moon străpunsă de laseri şi constaţi că dispersia luminii nu e fenomen fizic, ci poezie, trei ore de explozii, tunete şi imagini-emblemă din ultima jumătate de secol, trei ore cînd în aer se aude vocea nealterată a lui Waters, puternică şi lirică, tunătoare şi ironică, atunci cînd toate astea se petrec nu poţi decît să te laşi pătruns, cotropit şi fermecat şi să-ţi spui că, probabil, aşa ceva nu ţi se poate întîmpla decît o dată în viaţă, aşa cum doar o dată în viaţă ai ascultat întîia dată Shine on you, aşa cum o singură dată te-ai îndrăgostit cu adevărat.

Am fost acolo. Îmi pare rău pentru cei care nu au fost. Sincer, din suflet. Pentru cei care au ştiut, dar nu au putut să ajungă, dar şi pentru cei care au ştiut şi nu au vrut ori nu i-a interesat. Atît, restul e muzică. Sun is the same in the relative way, but you’re older…

Comentarii (231)Adaugă comentariu

altul (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:06

OARE TRAIM INTR-O TARA DEMOCRATA DACA SUNTEM CENZURATI ?

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:08

Subscriu la ce a spus Sioux cu privire la concertul celor 3 preferat celui al lui Waters. Dar ar fi fost bine si asa…
Tocmai revad Pulse (1994) si mi se pare genial pentru vremea respectiva. Va recomand sa (re)vedeti Pink Floyd – Live at Pompeii. Asa de dragul vremurilor cu cei 4 in formatie completa.

alxunder (4 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:10

prefer sa ignor multe dintre comentariile de mai sus…
am fost si eu acolo. superb…nu prea se poate descrie in cuvinte. un spectacol ca acela trebuie simtit live, acolo, la cativa metri de genialitatea lui waters.
si totusi, gilmour e preferatul meu…the voice and guitar of pink floyd.

michigan (72 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:12

Super articol!!! Bravo!

Sioux (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:12

Pt cei care stiu mai putin, incepind cu the wall, Waters i-a ignorat si le-a redus meritele celorlalti 3, care fie vorba intre noi, stiuau meserie, nu erau un fel de Ringo Star pt Beatles…Pentru atitudinea asta a lui, nicioadata nu va fi Waters peste cei 3, si mai ales pentru refuzul de a cinta din nou impreuna, dupa atatia ani…de abia anul acesta a acceptat, citeva piese…poti fi genial, dar daca nu esti om…degeaba…
PS: sa vezi ce sare lumea acum:)

akaty (9 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:18

@Sioux

Este punctul tau de vedere, nu stiu de ce ar trebui sa sara lumea pe tine. Intotdeauna oamenii de geniu, sau macar cu sclipiri de geniu, au fost niste introvertiti, si au uimit la vremea lor prin comportament ( incepand de la Einstein si terminand cu cine vrei tu, in orice domeniu).
Asa ca nu stiu daca este in masura noastra sa-i clasificam daca au fost oameni sau nu…;) (banuiesc ca ai prins ideea)

alimoe (4 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:20

Respect! Imi pare chiar foarte rau ca am ratat sansa asta, dar poate pe Plant il prind.

Sioux (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:20

Mda, la Pink Floyd geniu a fost doar Syd…

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:21

Ai dreptate pentru a doua oara, Sioux.
Insusi blajinul Mason reprosa atitudinea lui Waters. Dupa The Wall, Waters si-a arogat aproape toate meritele reusitelor Pink Floyd de pana atunci. De aceea Mason a si parasit formatia la un moment dat.

CL (53 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:33

@Sioux

…cei care stiu mai mult zic ca de desconsiderat, Waters l-a desconsiderat intr-adevar doar pe Mason, nu chiar pe toti… Dup-aia lucrurile au degenerat.
Dar probleme de genul asta au aparut peste tot: si intre Plant si Page la Zeppelin, si intre Gillan si Blackmore la Purple, si intre Collins si Peter Gabriel la Genesis, si intre Jon Anderson si Rick Wakeman la Yes, ca sa nu mai spun de McCartney si Lennon la Beatles.
Waters e un geniu si, ca orice geniu, un pic egocentric. Ca toti ceilalti dealtfel.
Undeva mai sus am citit un comentariu cum ca vocea lui Waters „suna bine numai dupa prelucrare”… Asta e o aiureala. Preferatul meu a fost totdeauna „Cryin’ Guitar” Gilmour, da’ vocea aia tanguitoare la modul ironic a lui Waters in Mother, In the Flesh, Hey You, The Trial sau Nobody Home ma zbarleste oricand o ascult.

kleep (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:37

mamamaa…nu credeam ca o se ajunga pana in romania „razboiul” dintre gilmour si waters ;))… apropo…cred ca dupa live8 din 2004 s-au cam impacat 🙂 nu trebuie sa va certati care dintre ei 2 sunt mai buni..fiecare a adus cate ceva in PF ..de exemplu in money…. linia melodica principala e cantata de waters la bass si e super misto…..dar cand intra gilmour cu solo-ul….mori… 😀 … si degeaba ar fi gilmour si waters fara nick & rick… PF nu ar mai fi fost la fel daca unul dintre cei 2 nu ar fi fost in formatie….. ii invidiez si eu pe cei care au putut ajunge… eu tot sper sa mai prind un concert cu formatia intreaga. ar fi super 🙂 nu ii invita nimeni in romania? 😀

Lucas (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:41

Pe „Hey You”, e vocea lui Gilmour. „In the Flash” si „The Thin Ice” sunt intr-adevar interpretate magistral de Waters.
Pe de alta parte, pe „Comfortably Numb” simbioza dintre vocile celor doi e impresionanta.

nicky (13 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:42

SUNTETI OFITER SUB ACOPERIRE?

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:42

Live 8 din 2005. Eu sunt optimist. Deja a fost facut un pas cu Rolling Stones iar PF au ajuns pana la Budapesta. Ne-ar fi de folos acum o confuzie intre Bucharest si Budapest…

JM (9 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:44

Felicitari pentru sansa de a trai pe viu o astfel de experienta. Si un gand pentru Sid Barett, oriunde s-ar afla… Shine on you crazy diamond!

CL (53 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:45

@Lucas

correction: la Hey You, de la „…but it was only fantasy…”, ultimele doua strofe sunt cantate de Waters.

Lucas (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:46

Syd a murit anul trecut….

eddie the ‘ead (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:48

cea mai reconfortanta dezbatere pe care am vazut-o in viata mea pe site-ul asta…
felicitari, baieti!

nu sunt fan pink floyd, gusturile mele muzicale sunt ceva mai „heavy”. de fapt, mult mai heavy, dar mi-ati starnit curiozitatea… 😉

si felicitari pentru idee, CG ! era si cazul sa facem o pauza de mizeriile din fotbal.

Ali Gator (6 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:50

Bun articol! Ne-ai facut invidiosi . Eu am vazut concertul cu Gilmore ,Mason si Wright de la Londra -Pulse- care este o capodopera, dar as vrea sa vad un concert si cu Waters, sa aud si eu The Wall-ul cantat de autor. Pink Floyd -THE BEST!!!!!!!!!!!!!!!!

Lucas (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:52

@ CL

Ai dreptate, am reascultat-o…

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 20:56

Ali Gator, iti recomand „Roger Waters live in Berlin”.
Concertul in care Waters canta piesele de pe The Wall. Evident, evenimentul marcheaza caderea zidului Berlinului. Insa Pulse este mult peste. Cel putin eu asa cred. Celalalt concert este plin de featuring-uri, unele dintre ele nereusite. Insa este de vazut…

Ali Gator (6 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:01

@ nicky

Eu l-am vazut chiar atunci,in ’90. Dar o sa-l caut, sa-l revad. Nu ma pot decide intre Gilmour si Waters . Sunt amandoi geniali !!!!!!!!

white-blue lion forever (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:07

PINK FLOYD este ABSOLUTUL” IN MUZICA !

victorash (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:08

parerile sunt impartite……

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:11

Incearca sa (re)vezi Pompeii-ul, poate te ajuta sa te decizi desi eu cred ca asta e o falsa problema: cine este „mai” genial…
A propos de Pulse este si la Diverta (reeditarea pe DVD din 2005) dar e cam scump.

luxcor (51 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:13

Exceptional … incepand cu organizarea, sala, securitatea si terminand cu acustica, volumul sau claritatea imbinate cu showul, playlist-ul si atmosfera totul a fost de mare exceptie … merita sa mergi 20 de ore cu masina dus intors din Bucuresti pentru 3 ore de concert … recunosc este asa cum se spune: odata cu trecerea anilor, vinul este din ce in ce mai bun … ei bine Roger Waters nu mai este de mult vin, este un coniac de cea mai buna calitate …

Desi citatul care urmeaza este un pic din alt domeniu, mie mi s-a parut elocvent pentru situatia de fata … la sfarsitul spectacolului „Feet of Flames” Michael Flatley a spus: „If I never do another show, I’ll die a happy man” … adaptand pot spune cu mana pe inima: „If I never see another show, I’ll die a happy man” …

Vali Turean (3 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:15

Excelent Cristian! Tin sa-ti spun ca am luat parte la un asemenea…..spectacol, sau nu stiu cum sa-i zic. Spectacol mi se pare putin. Nu am crescut pe muzica lor, dar de 5 ani de cand am descoperit-o au ramas si vor ramane sus in varf si nimeni nu-i va putea detrona.

Intr’adevar o mare de romani in Papp Laszlo Arena si am fost incantati sa auzim vorbe romanesti la tot pasul.

Despre concert….nu se poate descrie in cuvinte, desi tu te-ai descurcat cu articolul, dar atmosfera si emotiile nu le-ai putut reda pentru cei care au lipsit de la eveniment.

@David Gilmour:
Pink Floyd ramane Pink Floyd si cu Waters si fara Waters si cu Gilmour si fara Gilmour. Pana nu demult il preferam si eu pe Gilmour, dar Waters este un geniu. Avum prefer Pink Floyd….in orice varianta.
Primul titlu al piesei Brain Damage a fost The Lunatics.

Bv inca odata Cristian si pt tupeul pe care l-ai avut de a srie un asemenea articol pe un site de sport. Lasa-i pe manelisti…. 🙂

RipensiaVenus (42 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:18

„The sun is the same in A relative way …” In rest e OK. Pentru impatimitii Pink Floyd si/sau Roger Waters circula la noi in tara un DVD exceptional, „Roger Waters in the Flesh”, concert sustinut la Portland, Oregon, acum cativa ani. Ti se face pielea de gaina cand auzi „This species has amused itself to death …” Mai mult, recomand iubitorilor de Pink Floyd sa nu il uite pe Syd Barret, „The Crazy Diamond”, exista de asemenea in circulatie o gramada de piese de-ale lui in care simti fizic decaderea acestui mare poet.

luxcor (51 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:20

1st part:

In The Flash
Mother
Set The Controls For The Heart Of The Sun
Shine On You Crazy Diamond
Have A Cigar
Wish You Were Here
Southampton Dock
Fletcher Memorial Home
Perfect Sense Parts 1 & 2
Leaving Beirut
Sheep

Dark side of the moon:

Speak To Me
Breathe
On The Run
Time
The Great Gig In The Sky
Money
Us And Them
Any Colour You Like
Brain Damage
Eclipse

Encores:

The Happiest Days of Our Lives
Another Brick In The Wall Pt. 2
Vera
Bring The Boys Back Home
Comfortably Numb

blogatu (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:22

Mi-a placut foarte mult articolul, e tare 🙂

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:28

A propos de manelisti…
Tocmai ascult One of these days. Ar merge dedicate singurele versuri din piesa asta catre manelisti. „One of these days I’m going to cut you into little pieces”. Muzical evident…
Luxcor, ce e cu titlurile pe care le-ai insirat mai sus? Sunt pe vreun dvd sau sunt preferatele tale?

CL (53 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:29

e playlistu’ concertului de la Budapesta.

serdal (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:31

Intr-adevar…. o surpriza imensa…. fara dezbaterile lipsite de cratime dar cu multe injuraturi. ma inclin!

cooasha (27 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:33

bravo tuturor…excelent treaba…sunt FAN PINK FLOYd in toate conditiile si formulele…deh, preferatul meu ramane David Gilmour….sa fim seriosi,eu cand am auzit prima data solo-ul de la Confortably numb m-am infiorat, e pur si simplu MASTERPIECE…..apoi Money, Hey you, Shine.., etc… insa melodia cea mai buna pe care un urechea omeneasca a auzit-o in toata istoria e…….TIME…… pentru fani Pink Floyd (trebuie sa recunosc, trebuie sa fii un om inteligent ca sa fii indragostit de muzica lor)….numai respect..

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:34

Am inteles.
Sunt curios cum mai suna acum Set the Controls for the Heart of the Sun. Probabil l-a mai „lucrat” Waters putin. As vrea sa ascult Echoes intr-o varianta noua. Dar numai cu toti 4.

cooasha (27 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:35

ooo, s-a cantat ceva acolo…damn”…ce n-as da sa fi fost acolo….

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:36

Ma bucur ca atitia oameni sint interesati de subiect si il comenteaza. Mai mult, vad ca s-a nascut o polemica (macar de-am avea parte numai de asemenea polemici), de fapt era o intrebare veche de cind lumea: Waters sau Gilmour? Ca sa fiu foarte sincer cu voi sint fan marturisit si definitv al lui David, cred ca nu cinta nimeni ca el la chitara si vocal (iarr aici nu-i vorba doar despre virtuozitate), dar nu pot sa nu-i recunosc meritele enorme lui Waters. Am niste mici probleme de ordin ideologic in privinta lui, e cam prea de stinga pentru mine din punct de vedere politic, stiu ca a fost ireverentios in relatia cu Mason si Wright, dar ramine un geniu, un om care a reinventat muzica si versurile acesteia. El si cu Gilmour au fost motoarele, Syd a fost nebunia in stare pura. Pink Floyd for ever!

gate 7 (5 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:36

ma bucur ca in presa sportiva sunteti 2.apropo’, radu a fost cu tine?

Lucas (11 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:38

Echoes…intr-adevar o piesa document. Un adevart crez artistic, puntea de lagatura dintre doua epoci ale istorie Pink Floyd si poate chiar a istoriei muzicii moderne.

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:38

gate 7
da, dar nu stii de la mine

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:39

Lucas
Asa am gindit si eu mereu, bravo pentru observatie

gate 7 (5 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:40

speranta mea este insa sa va aud pe amandoi in iulie.(chiar si cu radu 2)

luxcor (51 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:41

@nicky
CL are dreptate … piesele de mai sus au format intradevar playlist-ul concertului de la Budapesta.

Cand imi aduc aminte cum a sunat „Set the Controls for the Heart of the Sun” tremura din nou carnea pe mine si imi vine sa imi iau campii spre vama … fara cuvinte …

RipensiaVenus (42 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:45

@NICKY:
„Set the Controls for the Heart of the Sun” nu a fost excesiv de prelucrata recent, dar suna mult mai bine acum. O poti asculta pe „Roger Waters in the Flesh”.

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:46

luxcor
la fel am simtit si eu la Set…

der (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:47

sioux faci o gramada de afirmatii false.in primul rind recunoaste ca nu ai virsta ca sa pricepi ceva din floyd sau din miscarea vremurilor respective din simplul motiv ca te-ai nascut prea tirziu.asta include si faptul ca nu ai de unde sa stii ce-a fost pe atunci.unde erai cind aparea atom heart mother?waters era capul formatiei iar compozitiile sint in proportie covirsitoare ale lui.ceilalti nu exceleaza prin nimic iar in materie de compozitie stau marturie creatiile lor ulterioare care sint de-a dreptul slabe. isi puneau si ei semnaturile la toate compozitiile p.f. pentru ca asa a fost intelegerea.ceilalti 3 sint buni muzicieni,desi mason nu impresioneaza in mod special.fara waters n-au mai facut nimic.Cele 2 cd-uri fara el nu sint semnificative la nivelul discografiei pink floyd.Primul -a momentary lapse of reson -mai contine ceva reminiscente waters insa al doilea este realmente slab.incepe relativ bine insa se prabuseste repede deoarece nu exista o conceptie,nu au stiut ce vor.in pulse au aparut in mare proportie cu pisele lui waters.din 24 de piese doar 3 le apartinea acestora si sint de la marre distanta cele mai slabe.cei 3 au facut scandal si la wish you were here desi este superb.acestia au fost total depasiti de o capodopera ca the wall.cintau ceva ce nu puteau intelege.cei 3 nu au vrut de fapt niciodata muzica cu mesaj social sau politic.asta a fost numai problema lui waters.scandalul a fost inceput de wright care nu era membru plin al formatiei ci angajat.apoi a continuat cu gilmor care era pera mindru pentru a accepta faptul ca nu se poate ridica componistic la nivelul prietenului din tinerete uitind ca waters l-a adus in grup in perioada in care syd cadea.creatiile solo ale celor 3 sint mediocre.mason nu conteaza.wright are 2 creatii insa dintre ele merita mentionat wet dream care este de fapt o noua varianta cava mai diluata a albumului intitulat wish you were here.gilmour are citeva cd-uri insa nu a rupt gura tirgului.ultimul sufera de aceiasi boala-lipsa de subiect.este o insiruire fara rost de versuri goale pe o muzica pe care o poti numi ambientala.in concertul acestuia meltdown concert cinta cu o singura exceptie tot compozitii waters care chiar solo a continuat de fapt muzica grupului.calitatea atinsa de acesta in the pros and cons of hitch hiking, radio kaos,ca sa nu mai vorbesc de amused to death este imposibil de atins de catre cei 3 „revolutionari”.mai departe ca si alti mari muzicieni ca frank zappa sau jo zawinoul a trecut la creatii simfonice.tot cei 3 refuza o eventuala reunificare.a nu se uita deasemenea interventia concernelor emi si sony care au avut o contributie importanta la plecarea lui waters.acestea nu pot tolera muzica anti sistem.de aici si promovarea in masa a cintaretelor in chiloti.trupe ca in vremea respectiva nu vor mai apare in aceste vremuri in care prostia este ridicata la rang de intelegenta niciodata.de unde sa mai apara king crimson,yes,gentle giant,soft machine,weather repot,procol harum,jethro tull,mahavishnu orch,mother of invention,manfred mann,uk,genesis etc……..a fost odata ca-n povesti ,niste timpuri cind bosii an scapat haturile din mina si a fost ceva libertate pe pamint.

nicky (23 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:49

Cristian, imi permit acum sa va spun pe numele mic de vreme ce suntem „colegi de breasla”, Waters are mai degraba „viziuni de dreapta”. Asta pentru ca foloseste mana dreapta pentru a canta la bas. Asta ca o gluma…
Asa este. Am vazut un documentar despre ei (PF) se cheama „The Dark Side of the Moon”. In documentarul asta, Waters impartaseste cateva dintre viziunile sale de stanga. Sincer sa fiu, ma asteptam ca, ideologic vorbind, sa fie de dreapta. Pentru un om cu asa idei muzicale de sorginte liberala (Another Brick in the Wall) am fost surprins sa constat ca, ideologic, lucrurile stau altfel. Dar nu pentru ideologie va ramane Waters nemuritor…

luxcor (51 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:49

Daca tot m-am apucat poftiti …

Pe langa Roger Waters au mai performat:

Andy Faierweather Low – Guitar / Bass / Vocals
Snowy White – Guitar
Dave Kilminster – Guitar / Vocals
Graham Broad – Drums
Jon Carin – Keyboard / Guitar / Vocals
Ian Ritchie – Saxophone
Katie Kissoon / PP Arnold / Carol Kenyon – Guest Vocalists

si fiul lui Roger Waters:

Harry Waters – Hammnond Organ

Bill (1 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:53

Salut Cristian,
Frumos articole si perfect adevarat, Eu cu citiva dintre prietenii mei am fost la acelasi concert la Praga in vineri 13 😉 A fost la fel de stelar si ne-am intilnit cu romani din Timisoara, Sighisoara si din alte orase…..
Waters e un geniu asta-i clar….. si aici vorbesc de aspectul muzical
Bravo tuturor si mai bucur ca din cind in cind imi reamintesc(reamintesi) ca exista si oameni normali si sensibili in tara asta nu numai lichele….
Bill
P.S. Il vedem noi curind si pe Gilmour….. Dupa parerea mea NIMENI nu are feelingul lui.

CL (53 comentarii)  •  16 aprilie 2007, 21:53

Gilmour este intr-adevar unul dintre putinii pentru care chitara este in primul rand feeling, nu doar tehnica. Sunt putini ca el: Hendrix, Clapton, Page, Mark Knopfler, John McLaughlin, May…
Dupa cum sunt putini care au facut poezie pe muzica precum Waters: Jim Morrison, Cohen sau Sting.
Mari de tot! N-au reinventat doar muzica, intrucatva au reinventat chiar lumea. Nu-s cuvinte mari, e pe bune!
Bravo Cristi pentru idee!

Comentează