Cei care nu au trădat Jocul

De ce trei echipe din Anglia şi una din Italia? E întîmplare sau logică? Se trag sfori invizibile ori se trage la poartă din orice poziţie? De ce pe Old Trafford se joacă cel mai tineresc fotbal de pe planetă, […]

De ce trei echipe din Anglia şi una din Italia? E întîmplare sau logică? Se trag sfori invizibile ori se trage la poartă din orice poziţie? De ce pe Old Trafford se joacă cel mai tineresc fotbal de pe planetă, de ce antipaticul acela de Mourinho continuă cursa, de ce milaniştii în loc să se ducă la băi să-şi îngrijească reumatismul vor să prindă finala? Ce îi mînă pe ei în luptă, rîul, ramul sau banul? Şi Liverpool, alţi nesătui de glorie!

Cînd a pierdut calificarea în ultima secundă, după un gol înscris cu capul de portarul Palop, Mircea Lucescu a spus că de-acum e sigur că i s-a întîmplat totul în fotbal. Constatare amară şi probabil neadevărată. Întotdeauna e loc şi pentru mai bine, şi pentru mai rău. Bunăoară în seara de 10 aprilie 2007, cînd am trăit iar miracolul fotbalului. Pe neaşteptate ni s-a arătat Sfînta Frumuseţe. Şi nu era nimic rău în prevestirile ei. Cînd lumea se va curăţa de fariseii tacticii şi de zeloţii defensivei, veţi vedea iar fotbal, a zis. Nu vă veţi mai dori altceva decît să înceapă meciul, a continuat Ea în timp ce dribla Cristiano Ronaldo. Va fi lumină în arenă şi în sufletele voastre. Nu vă veţi plictisi niciodată, fiindcă e scris ca fotbalul să dăinuiască în vecii vecilor. Apoi a plecat, lăsînd în urmă 8 goluri bătute în diamante.

Film de acţiune şi film de artă într-unul singur. În direct, recursul la metodele de anihilare a spectacolului exersate de-a lungul deceniilor de torţionari ai ideii de ofensivă. Manchester-Roma va rămîne săpat în memorie nu ca umilinţă a romanilor. A fost o demonstraţie dusă pînă la capăt despre cum trebuie jucat totul în viaţă. Din primul pînă în ultimul minut. La aceeaşi altitudine mentală. Se poate înţelege din corecţia adjudecată de Roma că fotbalul italian, totuşi deţinătorul titlului mondial, a rămas prizonierul vechilor obiceiuri? Nu, pentru că după 24 de ore a venit Milan şi a arătat o altă cale spre pisc. Mai potrivită cu vîrsta lui Maldini, legenda care aleargă de 20 de ani în tricoul rosso-nero. Mai lină, cu mai puţine riscuri, un drum economicos care nu refuză confruntarea. După ce au făcut 2-0 prin Seedorf şi Inzaghi, italienii au criogenat meciul. N-au riscat, nu i-au lăsat pe nemţi să se desfăşoare, angrenîndu-i într-o luptă oarbă între cele două careuri.

Încă o dată, de ce în premieră trei echipe englezeşti în semifinalele Champions League, plus una italiană? Banii sînt doar pretextul. Anglia nu şi-a trădat niciodată jocul, indiferent pe cine a adus să antreneze sau să intre pe teren. Spiritul originar al fotbalului, nebunia de a alerga mereu înainte, spre poarta adversă, au rămas toate la locul lor. Plus rigoarea continentală. De ce Milan? Pentru că îmbină meşteşugul cu dăruirea şi tradiţia cu noile tendinţe. Fiindcă au rămas ei înşişi, minus meschinăria. Dubla Manchester-Milan va fi înfruntarea finală a două şcoli şi a două lumi care păşesc spre aceeaşi ţintă. Foarte simplu spus, către fotbalul de mare clasă.