Ţigănuşi şi gladiatori pricepuţi

Preşedintele lui Palermo i-a zis lui Mutu „ţigănuş priceput”. Un compliment venit de la un sicilian (patriot sau mafiot?!) către un argeşean. Pricepeţi conotaţia negativă a adjectivului priceput. Şmecherie plus lipsă de caracter. Am putea analiza şi, nu doar morfologic, […]

Preşedintele lui Palermo i-a zis lui Mutu „ţigănuş priceput”. Un compliment venit de la un sicilian (patriot sau mafiot?!) către un argeşean. Pricepeţi conotaţia negativă a adjectivului priceput. Şmecherie plus lipsă de caracter. Am putea analiza şi, nu doar morfologic, substantivul ţigănuş utilizat sub forma diminutivă. Nimic nou, melodia se fredonează demult prin Europa, cam de pe cînd începuseră unii posesori de paşaport românesc să le mănînce lebedele. Cînd vor să ne alinte cu adevărat, concetăţenii din UE ne spun însă virtuozi. Apar şi aici o serie de probleme de simbolistică. Portretul robot al hakerului, altă specialitate ilicit-românească – ochelarist, slab, neglijent îmbrăcat, cu părul răvăşit – nu prea rimează totuşi cu imaginea vioristului „bronet”, cu pălărie lăutărească pe cap. Putem fi de toate. Asta e, avem timp să clarificăm lucrurile, totul depinde de noi.

Mai mult, Signor Maurizio Zamparini din Palermo a generalizat, remarcînd că nici nu-i de mirare gestul lipsit de fair play al lui Mutu, fiindcă toţi românii se comportă aşa. Interesant. Atunci, cum naiba se face, că peste un milion dintre compatrioţii lui Mutu care muncesc în Italia, dar muncesc pe rupte, care la alb, care la negru, nu sînt trimişi pachet acasă? De ce patronii şi statul italian, ca şi patronii şi statul spaniol şi ca toate statele europene pe unde măturăm, tundem iarba, culegem fructe, operăm (în spitale, uneori în hipermarketuri), proiectăm, predăm şi învăţăm prin facultăţi, de ce toată lumea asta nu spune stop pricepuţilor români? Nu cumva calităţile ne bat defectele? Poate n-ar fi rău să abandonăm complexele astea de păcătoşi estici într-o lume de sfinţi occidentali, care cîteodată poftesc nu doar la fetele şi băieţii noştri, dar şi la copiii noştri!

Urmarea scenetei „Ţigănuşul priceput contra sicialianul răpus”. Adrian Mutu nu va fi nominalizat la nici un premiu de sportivitate, dar nici nu trebuie să se simtă mai vinovat decît e cazul. El se află sub contract cu Fiorentina, iar în meciul de la Palermo şi-a făcut treaba pentru clubul care îl plăteşte. Guana s-a lovit singur la faza în urma căreia Adrian a înscris un gol cu toată opoziţia fundaşilor sicilieni Zaccardo şi Diana, care nici ei nu s-au oprit să participe la suferinţa coechipierului. Umanitar, Mutu ar fi trebuit să lase mingea, să alerge la Guana, să-i ofere un pahar cu apă, să-i facă respiraţie gură la gură şi să-i pună adversarului o pungă de gheaţă pe muşchiul rupt. Asta se întîmplă însă în filmele cu misionari creştini, iar cîteodată şi în realitate, tot cînd e vorba despre misionari.

Mutu e fotbalist, nu a rupt nimănui picioarele pînă la 28 de ani, nu are de gînd s-o facă, aşa după cum nici un român, mai blond sau mai brunet, nu a pus niciodată bombe ori gaz sarin la metrou, în magazine, în avion sau în pieţe. Plecînd de la acest adevăr fundamental şi nefundamentalist, să continuăm să ne vedem de treabă, cu demnitatea de care sîntem în stare, fără să aşteptăm nici premii, nici note de bună purtare. Nici umilinţe.

Apropo. Cînd lyonezul Fred i-a rupt nasul lui Chivu, căpitanul naţionalei era gladiator sau gladiator priceput?