Într-un Cohn de umbră
Ionel Dănciulescu a moştenit banderola de căpitan de la Florentin Petre şi i-o va preda cel mai probabil lui Claudiu Niculescu. E suficient să rememorăm. Înainte au purtat-o Nelu Nunweiller, Cornel Dinu, Ioan Andone şi Ionuţ Lupescu. Astfel pricepem greutatea […]
Ionel Dănciulescu a moştenit banderola de căpitan de la Florentin Petre şi i-o va preda cel mai probabil lui Claudiu Niculescu. E suficient să rememorăm. Înainte au purtat-o Nelu Nunweiller, Cornel Dinu, Ioan Andone şi Ionuţ Lupescu. Astfel pricepem greutatea acestei bucăţi de pînză care îl înnobilează şi îl obligă profund pe proprietar. Semnificaţia banderolei de căpitan merită un eseu separat, dar situaţia la Dinamo nu îndeamnă la reflexie, ci la o privire atentă.
Ierarhia la zi a campionatului exclude nuanţele. După un sezon de toamnă foarte bun, autentificat cu rezultate şi în Cupa UEFA, plus o etapă de campionat în care Steaua a falsat, echipa lui Mircea Rednic s-a distanţat la 15 puncte faţă de rivalele istorice. De la înălţimea avansului faţă de urmăritoare, din Groapă ar trebui să pogoare peste ceilalţi calmul olimpian al celor cu viitorul asigurat. Nu se întîmplă aşa din motive care scapă nu doar suporterilor, ziariştilor şi microbiştilor neafiliaţi, ci într-o oarecare măsură şi subiecţilor.
Schimbul de replici dintre Rednic şi Vova Cohn are o certă savoare, nelipsind desigur condimentele specifice zonei Bucur Obor, Pantelimon, Ştefan cel Mare. Nici nu ştiu dacă mai trăieşte, zice Rednic despre acţionarul scump la vedere şi parcimonios cu finanţele. Obraznic, pupincurist, returnează în diagonală acţionarul spre antrenorul care nu îşi propune să fie băiat simpatic. Una şi aceeaşi persoană cu omul care i-a dat chip şi sens unei formaţii pe fruntea căreia în vară scria derută, blazare şi rutină.
Lipsa de apetit a cuplului Niculescu-Dănciulescu, joaca infantilă de-a transferurile, posibil şi înfrîngerea din faţa Benficăi, au indus o stare de nervozitate altfel fără sens într-o lume unde la un kilometru de autostradă nu se lucrează două luni, însă perfect explicabilă în mediul emoţional al Bucureştilor de-abia aterizaţi în UE. Se vorbeşte pe la colţuri că din cauza stilului uneori abrupt, Rednic nu beneficiază nici de sprijinul necondiţionat al vestiarului. Posibil, nimeni nu-i perfect, dar critici precum Vova Cohn sau Gigi Neţoiu ignoră cu o înaltă şcoală a vieţii şi o morală sub nivelul mării schimbarea de aer adusă de Rednic în Groapă. A trecut moda tehnicienilor care instituiseră bătaia ca metodă pedagogică, dar şi a celor care se ţin de gît cu jucătorii.
Ar mai fi de lucrat la Dinamo, dincolo de forma sportivă a echipei. De exemplu, la primenirea atmosferei. Preşedintele Badea se ţine deoparte, într-o neutralitate care de la un punct încolo poate dăuna. Fiindcă unde sînt mulţi acţionari, apar şi multe opinii. Unii dau banii, iar alţii îşi dau cu părerea. Ultimii chibiţează îmbrăcaţi în diferite nuanţe de roşu, în vreme ce „obraznicul” şi „pupincuristul” se chinuie să-l bage în formă pe Dănciulescu, să-l revitalizeze pe Claudiu, să-l integreze pe Vranikovici. Asta se numeşte diviziunea muncii. Unii fac, alţii desfac.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele