Amici cu inamicii

O rachetă ucisă cu premeditare, cu rama contorsionată şi racordajul ferfeniţit. Alte două tentative ratate de exterminare a obiectului muncii. Murmur dezaprobator în tribună. Mai fuseseră două seturi cîştigate, ornate cu speranţe, iluzii şi ploaie de adjective ale comentatorilor, apoi […]

O rachetă ucisă cu premeditare, cu rama contorsionată şi racordajul ferfeniţit. Alte două tentative ratate de exterminare a obiectului muncii. Murmur dezaprobator în tribună. Mai fuseseră două seturi cîştigate, ornate cu speranţe, iluzii şi ploaie de adjective ale comentatorilor, apoi trei seturi pierdute, tapetate cu alibiurile clasice, deci oboseală, povara anilor, a responsabilităţii. Uzură, stres. Nume de scenă, Andrei Pavel. Mai departe. Un Hănescu resemnat şi blocat într-o tristă mediocritate, cu mintea departe, poate la turul trei al Wimbledonului 2003, în nici un caz la Clermont Ferrand, polul frigului în Hexagon şi capătul liniei pentru noi. Singurul punct luminos, dublul Florin Mergea-Horia Tecău. Şi ei reîntorşi din uitare, agăţîndu-se disperaţi de fiecare minge care îi făcea să rememoreze anotimpul promisiunilor.

Franţa-România 4-1 în Cupa Davis. Rezultat normal, deznodămînt previzibil. Asta ne omoară, previzibilul. Asumarea cu graţie a rolului de victimă. Resemnarea în stare pură. C-aşa-i în tenis, cum zicea nemuritorul Toma Caragiu. Aşa-i în tenisul nostru de după Năstase şi Ţiriac. În prima zi, Pavel încercase ceva, dar l-a pierdut printre degete pe Grosjean, iar apoi s-a lovit de un Gasquet vitaminizat, motivat, insensibil la suferinţa nevrotică a adversarului. Ceea ce nouă nu ni se întîmplă. Noi avem sentimente de dat şi altora. Nous sommes les amis de nos enemis.

A existat totuşi un moment interesant, vorba franţuzită a lui Sever Dron, cînd soarta partidei Gasquet-Pavel putea bascula. Era 2-0 la seturi şi 1-1 la game-uri în al treilea. Ilie Năstase a mirosit ceva, pentru că el a jucat tenisul simţindu-l prin toţi porii, nu rutinier. Ilie şi-a părăsit locul comod de la tribuna oficială, îndreptîndu-se spre sectorul destinat rezervelor şi staffului echipei noastre. Întreaga scenă filmată profesionist de camerele televiziunii franceze. Oamenii nu uită ce minuni făcea Nasty la Roland Garros şi în sala Pierre de Coubertin.

Ilie a şoptit ceva către scaunele pe care stăteau Florin Segărceanu cel prea Calm şi Andrei Pavel cel prea Nervos. S-a făcut 4-1 pentru Andrei, apoi 5-2. Andrei îi trimitea slice-uri înapoi lui Gasquet, unul, două, trei, apoi francezul greşea. Cu nişte mingi tăiate, se putea schimba soarta meciului, dacă pe Pavel nu-l trecea ideea nefericită să reintre în raliul de contre, bum-bum, propus de oponent. 7-5 în contul lui Gasquet, final de meci, capăt de drum. Şi impresia că la noi căpitanul nejucător şi antrenorii ştiu doar să te bată pe umăr şi să-ţi ofere un pahar cu suc. Apropo, Grosjean a întors partida cu Pavel după ce a primit sfaturile lui Guy Forget, care, la rîndu-i, se consultase cu un expert.

Au rămas prea multe întrebări după această înfrîngere tratată cu vinovată blîndeţe de lumea tenisului, de aceea vom rosti doar una. De ce nu-l folosiţi cumva pe Ilie Năstase? De-adevăratelea, nu doar pe post de mascotă, porte-bonheur şi alte chestii decorative!