Bill şi Nicolae

Pe Bill Gates şi Nicolae Dică nu-i leagă nimic. Îi despart Oceanul Atlantic, celebritatea, obiectul activităţii, nivelul conturilor. Primul a schimbat destinul civilizaţiei moderne şi a demonstrat că poţi deveni cel mai bogat om al Planetei punîndu-ţi mintea la contribuţie, […]

Pe Bill Gates şi Nicolae Dică nu-i leagă nimic. Îi despart Oceanul Atlantic, celebritatea, obiectul activităţii, nivelul conturilor. Primul a schimbat destinul civilizaţiei moderne şi a demonstrat că poţi deveni cel mai bogat om al Planetei punîndu-ţi mintea la contribuţie, nu şmecheria. Miliardar printr-o idee genială care mişcă lumea spre alt univers, nu din trafic de arme, droguri sau pungi de ţiţei moştenite de la Allah prin procura lui Mahomed.

Celălalt, românul, a înscris mai multe goluri importante în campionat şi în cupele europene, a ieşit cel mai bun fotbalist al ţării pe anul 2006, s-a accidentat stupid în pregătiri şi aşteaptă. Să se vindece şi să primească un telefon de la Gigi-pîinea-lui-Dumnezeu, imortalizat în opere kitch de zugravi care au aceeaşi legătură cu arta plastică precum subiectul lor cu fotbalul.

Modest, Dică a spus că nu se consideră jucător indispensabil la Steaua, fără a reproşa tăcerea de mioriţă îmbufnată a patronului. Discurs simplu, fără reproşuri subînţelese, fără accente autocompătimitoare. Omul îşi trăieşte drama în linişte, singur, nesigur că va putea reveni la nivelul arătat în toamnă. Cîţi ar fi avut forţa interioară să reacţioneze astfel?

Bill Gates nu-l cunoaşte pe Nicolae Dică, dar asta nu l-a împiedicat să se comporte la fel de normal ca fotbalistul. A venit discret şi a plecat la fel. N-a pretins onororuri, fanfare, efecte pirotehnice, dineuri oficiale. Femei, ca Paulo Coelho. S-a trezit devreme, ca un slujbaş de rînd, a asistat uşor jenat la discursurile lui Băsescu şi Tăriceanu, a primit cu zîmbet reţinut o decoraţie, apoi s-a urcat în avion. Zăbovise 17 ore în România, timp în care şi-a făcut treaba, dîndu-ne probabil de lucru în domeniul informaticii pentru următorii 100 de ani. Şi sentimentul că bogăţia te poate face uneori mai bun, nu mai nesimţit.