Nadia şi Colosul din Rhodos
Octavian Belu are dreptate. Cînd vorbeşti despre Nadia, superlativele vin greu. Să încercăm totuşi. Nadia însăşi a fost superlativul definitiv al gimnasticii. Proiecţia tridimensională a sportivului absolut. A imponderabilului, a desprinderii imateriale şi a aterizărilor care sfidau rotaţia Pămîntului. Graţie, […]
Octavian Belu are dreptate. Cînd vorbeşti despre Nadia, superlativele vin greu. Să încercăm totuşi. Nadia însăşi a fost superlativul definitiv al gimnasticii. Proiecţia tridimensională a sportivului absolut. A imponderabilului, a desprinderii imateriale şi a aterizărilor care sfidau rotaţia Pămîntului. Graţie, armonie, frumuseţe în mişcare. Momentul Montreal 1976 rămîne în istorie. Bătrînul calculator al sălii Forum incapabil să scrie 10, nota perfecţiunii. Rumoarea arenei în faţa minunii venite dintr-un orăşel obscur din Moldova. Nu ştim dacă americanii au ajuns cu adevărat pe Lună ori au aselenizat în Deşertul Nevada în poate cel mai costisitor film făcut vreodată, dar nu e nici o îndoială că gimnastica şi sportul universal au arătat altfel după Olimpiada canadiană. Atunci s-a produs schisma dintre meşteşug şi excelenţă.
Mai spune Octavian Belu că Nadia ar trebui alăturată celor 7 minuni ale lumii. Interesant. Colosul din Rhodos, Grădinile Semiramidei, Farul din Alexandria, Nadia. Ce vecinătate tulburătoare! Dar nu am intrat într-un cavou de lux unde miroase formolul eternităţii? Care este soarta gloriilor în viaţă, a monumentelor care ne sînt contemporane? În fond, şi ei respiră aceeaşi compoziţie de azot şi oxigen, beau chestia aceea numită ştiinţific H2O, au necazuri, migrene, bucurii, plăceri, slăbiciuni, ticuri, tabieturi. Speranţe, decepţii. Cum suportă ei povara celebrităţii, a celebrităţii autentice, nu a surogatelor irinoido columbene?
Prin gesturile cotidiene, Nadia spune că se poate supravieţui decent şi confortabil din glorie. O viaţă activă, cu participări la diferite proiecte. Sinecură, dar şi acţiune. Implicare, exploatarea inteligentă a noţiunii de brand. Globalizarea nu naşte numai monştri. Rolul vedetei a crescut, fiindcă generaţia Microsoft digeră messenger, se închină la conturi, dar rămîne sensibilă în faţa exemplelor pozitive. Există încă nevoia de eroi palpabili. Pele, Bobby Charlton, Eusebio, Hagi, Ilie Năstase trăiesc fără grija zilei de mîine fiindcă se găseşte întotdeauna un gigant al băuturilor răcoritoare, un mare producător de automobile, o companie transnaţională de telefonie care să identifice imaginea firmei cu legenda.
Aproape au dispărut cazurile de mari rataţi, iar aceştia nu sînt decît antisocialii. Mike Tyson, Bobby Fischer. Într-o oarecare măsură, Bjorn Borg, gheţarul topit după femei şi falimentat de liniile de lenjerie. Muhammad Ali, fost Cassius Clay, face din nou figură aparte. Şi-a vîndut imaginea pe vreo 50 de milioane de dolari şi bîţîie pe muntele ăsta de bani. Chinuit de Parkinson şi de regretul că n-a ştiut cînd să se oprească. Dar ştie cineva?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele