Umorul lui Turcu

Am descoperit ceva nou. În afară de bani, Vasile Turcu are şi umor. Voluntar sau involuntar, nu contează. Acţionarul dinamovist explică rezultatele modeste din turneul portughez prin tactica otrăvită pusă la cale de Mircea Rednic. Potrivit spuselor dlui. Turcu, dom’ […]

Am descoperit ceva nou. În afară de bani, Vasile Turcu are şi umor. Voluntar sau involuntar, nu contează. Acţionarul dinamovist explică rezultatele modeste din turneul portughez prin tactica otrăvită pusă la cale de Mircea Rednic. Potrivit spuselor dlui. Turcu, dom’ profesor încearcă să-şi inducă în eroare viitorul adversar. În traducere fotbalistică, îşi propune să înşele vigilenţa spionilor Benficăi propunînd un Dinamo nesigur în apărare, lipsit de imaginaţie la mijloc şi steril în atac. Ingrediente necesare pentru a-i aiuri definitiv pe oamenii lui Fernando Santos, convinşi pe 14 februarie că în locul unei formaţii strălucitoare vor întîlni un adversar mediocru, incapabil să ridice capul spre lumina de pe Da Luz.

Dincolo de spiritul de glumă al lui Vasile Turcu şi de faptul că rezultatele meciurilor de pregătire nu trebuie luate ca sentinţe, străluceşte puritatea acelui 0  din dreptul golurilor marcate. Două înfrîngeri, Guimaraes şi Coimbra, şi un egal, Lokomotiv Moscova, plus impresia de moară care macină vînt. Că Niculescu s-a simţit obosit de parcă ar fi avut armura lui Ştefan cel Mare pe el, că Dănciulescu preferă alibiul combinaţiilor în locul execuţiilor decisive, ceva trebuie schimbat repede, cu sau fără încă un om în atac.

Pînă la partida cu Benfica au rămas două săptămîni, nu un secol. Timp suficient  retuşurilor, nu asamblării cu calm meşteşugăresc, prelungire naturală a şpriţurilor de Sărbători. Pe White Hart Lane s-a pierdut o ocazie, la Lisabona se poate pierde ceva mai de preţ decît cele 13 puncte avans în clasament. Campionatul notifică, parcursul internaţional certifică. Simplu, ca un gol al lui Claudiu din zilele lui fără armură.