Dică plus cineva

Nu trebuie să descompui atomul pînă la ultima particulă ca să afli un adevăr simplu. Steaua respiră precipitat după un mijlocaş de creaţie. Are o nevoie aproape organică de un om cu mintea limpede şi glezna fină. De cineva care […]

Nu trebuie să descompui atomul pînă la ultima particulă ca să afli un adevăr simplu. Steaua respiră precipitat după un mijlocaş de creaţie. Are o nevoie aproape organică de un om cu mintea limpede şi glezna fină. De cineva care să pună ultima pasă atacanţilor şi să fie capabil de asta 90 de minute. Mental şi fizic. Iar ideea rămîne valabilă dincolo de nenorocita accidentare a lui Dică. Indiferent cît va dura refacerea fotbalistului-cheie din Ghencea, în prima garnitură aliniată de Olăroiu este necesară prezenţa cuiva care face diferenţa şi altfel decît prin abnegaţie, anduranţă, tenacitate. Chiar cu Dică în teren, roş-albaştrilor nu le-ar prisosi un „regista”. 

Două nume sînt vehiculate pe piaţă ca variante de lucru. Florin Cernat şi Răzvan Cociş. Amîndoi corespund profilului, cu observaţia că nici unul nu are toate calităţile lui Dică, după cum nu posedă integral slăbiciunile acestuia. Cernat şi Cociş au mai puţine aptitudini la finalizare. Poate le lipseşte apetitul de gol, sigur nu au în dotarea naturală execuţiile decisive ale lui Dică. Cernat străluceşte prin tehnică în regim de viteză, printr-o mai bună colaborare cu colegii de linie, Cociş impresionează prin vitalitate şi verticalizarea jocului. Ambii sînt prezenţi în meci mai multe minute spre deosebire de Dică.

Ce ar însemna toate astea în strategia de transferări a Stelei? Că un efort deosebit pentru dezlegarea de glie a lui Cernat şi (sau) Cociş nu ar fi gesturi recuperatorii/filantropice. Poate că viitorul european al echipei merită investiţii serioase indiferent de gradul de risc. Cînd te lupţi să aduci un portar brazilian perisabil ca un fir de nisip, nu-i rău să priveşti mai atent şi către ţinte greu accesibile, dar fundamentale în exprimarea viitoare a echipei. Portarul apără, fundaşii se apără, dar creaţia rămîne esenţa fotbalului. Frumuseţea şi fascinaţia regelui dintre sporturi nu rezultă din parade spectaculoase ori din tacklinguri nemiloase.

Ar mai rămîne de convins jucătorii în cauză şi despoţii de Kiev sau Tiraspol. Dacă Lobonţ a avut perspectiva ratării la Florenţa, nu altceva ar trebui să (pre)simtă Cernat, soldat în rezervă în imperiul lui Surkis. Nici Răzvan Cociş nu se găsşte în cea mai confortabilă situaţie la un club dintr-o ţară care nu există pe harta lumii civilizate. Banalitate, sînt lucruri pe lumea astea mai importante decît banii. Şi dacă nu ar fi aşa, la confort material se poate ajunge şi fără compromisurile uriaşe pe care le-au acceptat cei doi. Steaua este o ţintă mai atractivă din toate punctele de vedere, iar de cuşti poleite cu aur ar trebui să ne ferim ca Necuratul de tămîie. Asta ca să venim pe teritoriul preferat al celui care îşi propusese să creştineze o localitate bulgărească unde oamenii se închină şi acum la Lenin.