Italia siamo noi

Pe cînd antrena la Brescia a scandalizat spunînd că Serie B este de fapt cel mai tare campionat din lume. Apoi a împărţit lumea fotbalului în soarele Lucescu şi sateliţii lui. A patentat trialurile, echipamentul monocolor, vizitele la muzee, a […]

Pe cînd antrena la Brescia a scandalizat spunînd că Serie B este de fapt cel mai tare campionat din lume. Apoi a împărţit lumea fotbalului în soarele Lucescu şi sateliţii lui. A patentat trialurile, echipamentul monocolor, vizitele la muzee, a lansat duzini de mari jucători, i-a anticipat pe cei pe care nu-i lansase. A impus axiome. Singurii fotbalişti pregătiţi la cel mai înalt nivel sînt aceia supravegheaţi de el. A intimidat, a deranjat. Mircea Lucescu nu ţine să fie simpatic, servindu-ne duşuri reci într-o lume amatoare de locuri comune, distracţii facile şi adevăruri comode.

Mircea Lucescu şi-a cîştigat dreptul să ne enerveze. Este dreptul unuia care a făcut impus o şcoală, un mod de lucru, al cuiva care a schimbat imaginea antrenorului violent-capricos-semidoct cu aceea a tipului perseverent-calm-studios. Cu ascensiuni chinuite şi căderi libere, în etern parteneriat cu ghinionul. De aceea, atunci cînd vine şi spune că partida împotriva Italiei nu este nici pe departe împotriva campioanei mondiale, Mircea Lucescu ştie că şochează. Aşa subiectiv, nedrept şi puţin resentimentar, el lansează totuşi o polemică. Pînă la urmă, opinia contrară ne trage înainte, cu consensul băltit.

Cît de tare ne putem bucura în faţa testului cu squadra azzurra? Cît preţ să punem pe un eventual rezultat pozitiv la Siena înaintea meciurilor ca-pi-ta-le cu Olanda şi Bulgaria? Da, Italia se redesenează, propune nume noi. Da, Italia este antrenată de Donadoni, un fost mare fotbalist, dar un antrenor intimidat parcă de strălucirea propriei cariere din teren. Italia versiune toamnă-iarnă 2006 îşi caută altă linie vestimentară. Una din care lipseşte Totti, autoexilat, iar Del Piero a devenit apariţie episodică.

Cu toate astea. Preluînd clişee convenabile mediilor federale. Putînd fi suspectaţi de pact cu Naşul cel ecologic şi Piţi cel curativ.Şi altele, şi altele.

Amicalul cu Italia este cel mai bun lucru care ni se putea întîmpla înaintea încercărilor din preliminarii. De Rossi, Perrotta, Iaquinta sau Gilardino nu sînt adversari de mîna a doua, fiindcă maioul azzurro impune şi obligă. Serie A rămîne un campionat în care talentele peninsulare continuă să se bată cu vedetele de import. A se observa că în afara partidei de salon împotriva Croaţiei, cînd Donadoni şi-a permis nişte fantezii numite Terlizzi, Falcone, Palombo, Rocchi sau Esposito, echipa de acum a revenit în linii mari la formula cîştigătoare în Germania. Meritul noului director tehnic al squadrei este tocmai acela că vrea să schimbe ceva, exact ce nu făcuse Bearzot cu echipa campioană mondială în ’82. Paradoxal, Mircea Lucescu este cel care a învins o Italie prăfuită, iar lui Piţurcă îi revine onoarea să întîlnească o Italie nu doar cosmetizată. Dacă Mutu şi Chivu vor înţelege că situaţia seamănă cu aceea a României din ’69, care scotea un egal istoric pe Wembley cu Anglia, avem veşti bune pentru calificarea la Euro 2008.