Dică şi Branul

Povestea lui Nicolae Dică seamănă întrucîtva cu a castelului Bran. S-a întîmplat ca şi unul, şi celălalt să fie obiect de tranzacţie financiară imediat după integrarea în Uniunea Europeană. Preţurile stagnează înainte să explodeze? Ori scad abrupt. Nu ştie nimeni. […]

Povestea lui Nicolae Dică seamănă întrucîtva cu a castelului Bran. S-a întîmplat ca şi unul, şi celălalt să fie obiect de tranzacţie financiară imediat după integrarea în Uniunea Europeană. Preţurile stagnează înainte să explodeze? Ori scad abrupt. Nu ştie nimeni. Un moment de tranziţie, încă una, a cîta?, de la un trecut zgomotos şi pauper către un viitor comunitar incert şi auster. Dominic de Habsburg, moştenitorul Branului, pretinde măcar 60 de milioane de euro pe castelul despre care americanii cred că adăposteşte vampiri şi vîrcolaci. Sînge albastru dornic să comercializeze hemoglobina draculiană inventată de Bram Stoker. Ja, ja! La rîndu-i, Gigi Becali se face că vrea să scape de Dică, arătîndu-se jignit de oferta în rate a celor la Salzburg. Alt mod de a face negustorie, dar 5 milioane puse pe masă de proprietarii cazinourilor din oraşul lui Mozart sînt greu de refuzat.

Nu ştim sigur nici cît costă Castelul Bran, nici Nicolae Dică, doar că fotbalistul stelist îşi poate alege destinaţia/proprietarul. Asta uităm noi aproape de fiecare dată cînd vine vorba despre transferul unui fotbalist, amănuntul că marfa în cauză are schelet, muşchi, tendoane, suflet, emoţii şi mai ales gînduri. Dacă numărul unu în clasamentul jucătorilor români pe 2006 ar alege Red Bull Salzburg ar însemna că omul doreşte cu orice preţ să se rupă de Steaua. În ciuda investiţiilor, a importului de vedete, cam prăfuite totuşi, Salzburg va fi, în cea mai fericită situaţie, rezerva de cadre a Bayernului. La un salariu mai mare, într-un oraş ca-n poveşti şi cu perspectiva ca impresarii să fie mai aproape fizic de tine.

Funcţionează şi varianta aşteptării, dar aici nu trebuie uitat sindromul Rădoi. Al mărfii care se depreciază prin supraexpunere. Apropo. Este prima iarnă după alte şi alte ierni cînd nu se vorbeşte despre mirobolantele destinaţii ale lui Mirel. Cu toate astea, Dică poate alege să rămînă la Steaua fără să fie suspectat de laşitate sau comoditate. Încă un parcurs consistent în Champions League, meciuri bune pentru naţională şi în campionat i-ar asigura oferte semnificativ superioare celei venite de la Red Bull Salzburg.

Pe lîngă adversarii din teren, Dică va fi obligat  să lupte de acum încolo şi împotriva prejudecăţii patronului, convins nuseştiedecine că el ar fi frîna echipei. În acest punct ar fi bine ca premiantul lui 2006 să posede şi simţul umorului în afară de tehnică, şut şi clarviziune. Dacă Dică e frînă la Steaua, Gerrard e dezordonatul şef de la Liverpool, Lampard, bubuitorul lui Chelsea, Henry, marele leneş al lui Arsenal, iar Deco personajul care se calcă pe bombeuri cu Ronaldinho. Ca să nu mai zicem de Raul, ghiuleaua de piciorul atacului madrilen. Nu-i aşa, patroane?