De la Yokohama la Otopeni

Are dreptate Mourinho, se joacă prea mult. Şi Cioran avea dreptate. Se scrie prea mult. Se scrie şi se joacă prea mult. Nu mai ai răgazul să digeri, să deguşti un meci bun, să-l descoperi, să-l contempli, să-i prinzi sensurile […]

Are dreptate Mourinho, se joacă prea mult. Şi Cioran avea dreptate. Se scrie prea mult. Se scrie şi se joacă prea mult. Nu mai ai răgazul să digeri, să deguşti un meci bun, să-l descoperi, să-l contempli, să-i prinzi sensurile ascunse. Cad peste tine meciuri în şuvoaie, fluxuri de ştiri, cascade de imagini. Cu toate aluviunile. Apoi urmează.

Articole vitriolante. Analize reci.Interviuri pompoase. Rumori, zvonuri, dezminţiri, confirmări, dezminţirea confirmării şi confirmarea dezminţirii.

Mondenităţi, tăieri de porci, farisei comiţînd acte de caritate. Dar nu asta ne-am dorit? Să vedem şi să ştim tot, inclusiv ce nu ne interesează? De ce sîntem ipocriţi? Cine ne obligă în fond să vedem şi să citim tot? Da, Mourinho are dreptate, echipele naţionale dispută prea multe partide, nu, Mourinho nu are dreptate cînd zice că naţionalele mari îşi pierd vremea cu naţionalele mici, cu săracii fotbalului. Mai trebuie explicat? Nu-i suficient egalul lui Chelsea cu Redding, de pe Stamford Bridge? Cine-i Redding decît încă o trupă harnică? Aici e misterul regenerator al acestui joc, forma lui sublimă de democraţie. Atunci cînd întîlnesc demnitatea, cînd cred în ceva, cînd îşi sfidează condiţia, cei mici, care îi put lui Jose, îi pot învinge pe cei mari: copleşiţi de angajamente publicitare; împărţiţi între neveste, amante şi play station; plictisiţi şi agasaţi de iubirea asiaticilor care le cumpără tricourile şi îi îmbogăţesc.

Ce reţineţi din Cupa Mondială a cluburilor în afara rezultatului finalei dintre Internacional şi Barcelona? Blatter a inventat încă o competiţie în galopul spre globalizarea fotbalului. Un avorton cu hăinuţe de firmă cuplat la aparatele FIFA din Zurich, condamnat să trăiască atît timp cît vrea taica Sepp. UEFA răspunde cu o provocare. 24 de formaţii la Euro 2012. Jumătate din Europa fotbalistică merge la turneul final. Ca la barbecue, ca la iarbă verde. Vedeţi ce am ratat, ce competiţie! Ce locuri de cazare şi ce stadioane le-am fi propus! Cantonament la Amara Băi şi teren de antrenament la Ianca. Sfert de finală la Urziceni şi semifinală la Otopeni, această Yokohamă a Bucureştiului.

Cu toate astea, vom continua să nu ne săturăm. Zilele trecute am revăzut imagini pe Eurosport de la finala Liverpool-Milan. L-am zărit pe Gerrard răsturnînd munţii milanezi şi ne-am adus aminte. Era MECIUL. De el nu ne vom plictisi niciodată.