Groapa spaniolă şi groparii bucureşteni

Richard al III-lea dădea un regat pentru un cal. Controversatul personaj shakesperian oferea ceva ce urma să dobîndească în urma luptei unde-i lipsea tocmai vehiculul. Un lucru asemănător se petrece cu acţionarii lui Dinamo, dar adaptat la condiţiile locale. Dînşii […]

Richard al III-lea dădea un regat pentru un cal. Controversatul personaj shakesperian oferea ceva ce urma să dobîndească în urma luptei unde-i lipsea tocmai vehiculul. Un lucru asemănător se petrece cu acţionarii lui Dinamo, dar adaptat la condiţiile locale. Dînşii n-au stadion de Champions League, dar nici n-ar fi dispuşi să cedeze o părticică din regatele proprii ca să-l construiască. Nici ei nu au garantată victoria, deşi se află într-o poziţie mult mai bună decît cocoşatul Richard. Una peste alta, Ducele de Gloucester părea mai dispus la eforturi financiare decît domnii Nicolae Badea sau Vova Cohn, iar pe deasupra lui nici nu-i trecuse prin minte să mute teatrul luptelor din Insulă în Spania, să zicem.

Pakistanul şi Kazahstanul au căzut, la fel Tiraspolul. Primele destinaţii nu corespundeau din punctul de vedere al standardului de shopping, varianta transnistreană ne-ar fi pus în situaţia idioată de a călători din Europa comunitară într-o Europă aflată undeva în epoca tratatului Ribbentrop-Molotov. În viziunea de respiraţie universală şi de inspiraţie doicocoşeană a conducătorilor din Groapă, Spania ar fi opţiunea ideală, fiindcă acolo trăiesc importante comunităţii româneşti. Nici Italia nu a fost exclusă de pe listă, invocîndu-se de asemenea prezenţa în Peninsulă a sute de mii de compatrioţi.

Propunem lărgirea cadrului cu Statele Unite. Bunăoară, în zona Detroit respiră o altă importantă comunitate românească, după cum s-a observat în Pontiac Silverdome ar fi ceva condiţii, iar UEFA ar înghiţi şi găluşca asta dacă cineva se va gîndi să o prezinte în contextul globalizării fotbalului. Nu trebuie excluse de pe listă nici destinaţiile exotice. Japonia, Tokyo, de exemplu. Puţină lume cunoaşte faptul că în Roponggi, cartierul cu lumini roşii la ferestre al imensei capitale nipone, lucrează noapte de noapte mii şi mii de tinere de dincoace şi de dincolo de Milcov.

Cînd se vor termina de pe tabel destinaţiile turistice şi vor rămîne opţiunile fotbalistice, vom vedea clar amatorismul conducerii dinamoviste. Banii risipiţi aiurea pe lăutari şi prime pentru obiective fanteziste, ca şi banii lipsă din peisaj cînd vine vorba despre investiţii durabile. Cu largul concurs al aceleiaşi conduceri, liderul autoritar al campionatului s-a acoperit de ridicol la Londra şi urmează să inaugureze conceptul de nomad team în Champions League. Literar vorbind, asta se cheamă Dinamobilitate. În limbajul stadioanelor, cîrpeală. Încropeală. Ca să nu zicem ţigăneală.