Bum-bum, bang-bang!

A  început febra Sărbătorilor de iarnă. Hipermarketurile au program pînă la miezul nopţii şi gem de marfă cu sclipici, iar impresarii aruncă petarde. Luminoase, asurzitoare, fumigene. Nu contează că sînt interzise, ce poate fi mai frumos decît să guşti din […]

A  început febra Sărbătorilor de iarnă. Hipermarketurile au program pînă la miezul nopţii şi gem de marfă cu sclipici, iar impresarii aruncă petarde. Luminoase, asurzitoare, fumigene. Nu contează că sînt interzise, ce poate fi mai frumos decît să guşti din fructul oprit? Să creezi puţină emoţie? Tiribombele impresarilor, alintaţi mai nou cu titulatura „agenţi de jucători”, au în general acelaşi efect cu cele împrăştiate prin spatele blocurilor de puştii năzbîtioşi. Fac zgomot mare, dar sînt inofensive. La început îţi sare inima din piept, apoi te obişnuieşti. Nu le mai bagi în seamă.

Conform domnului Dumitru Tudor Ciorbă, Zenit Sankt Petersburg a pus pe masă 10 milioane de euro pentru transferul lui Mirel Rădoi, cu un salariu anual şi aferent vedetei steliste de 1,5 milioane.

Impresarul pretinde că „finul” ar fi refuzat oferta, nedorind să se despartă măcar pînă-n vară de roş-albaştri. Posibil. Hai să vă mai spunem încă una, şi tot de la gospodin Tchorba citire. Cică la meciul de la Lyon a existat o propunere concretă de la o formaţie engleză pentru Nicolae Dică. 4,5 milioane de euro. De data aceasta, accesul de demnitate a venit din partea impresarului, care a mirosit că-l va jigni pe Becali cu un aşa simulacru de sumă. Aha! Rugat să dezvăluie identitatea misterioasei grupări engleze, dl Tudor a rostit numele a trei formaţii: Celtic, Glasgow Rangers şi Betis. O spaniolă, plus două scoţiene, dar ce mai contează, de pe-acolo din Insulă, din Peninsulă.

Ultima, pe ziua de astăzi, vine chiar de la Gigi Becali, dispus, dragii moşului, să scoată din buzunar 15 milioane de nuseştiece ca să-l ia pe Marica. Ştiţi ce l-a oprit? Morala proletară, etica şi echitatea de inspiraţie social-creştin-democrată. Nu se face să cumpere un jucător atît de scump, pe care ar trebui să-l plătească în consecinţă, deteriorînd astfel relaţiile dintre colegii de echipă mai pauperi ai şahtioreanului. Duşmanul de clasă e veşnic treaz, tovarăşi latifundiari!

Pînă una-alta, singura variantă serioasă de transfer rămîne aceea de la Sochaux pentru Paraschiv. Francezii ar fi dispuşi să pună pe masă un milion, la o negociere ar putea plusa decent, Steaua ar accepta că Sorin merită un salariu hexagonal şi cîţiva ani de fotbal mai lîngă Atlantic şi mai departe de Marea Caspică. Cam pe aici sîntem deocamdată, cu toată creşterea noastră de coeficienţi europeni încă ciugulim firimituri. Dar ne vom face noi mari odată şi odată şi să vezi atunci cum nu va mai fi nevoie să scotocim favelele Braziliei ca să găsim un portar. Şi vom vinde scump şi puţin, şi vom cumpăra mult şi ieftin. Şi nu de la Cora sau de la Carrefour!