Picătura lui Claudiu

Claudiu Niculescu nu va intra în istorie pentru penaltyul transformat în minutul 86. În fotbal există însă momente memorabile, iar unul dintre acestea s-a consumat chiar înaintea loviturii de pedeapsă. Plouat, sîcîit şi obosit după luptele de gherilă purtate cu […]

Claudiu Niculescu nu va intra în istorie pentru penaltyul transformat în minutul 86. În fotbal există însă momente memorabile, iar unul dintre acestea s-a consumat chiar înaintea loviturii de pedeapsă. Plouat, sîcîit şi obosit după luptele de gherilă purtate cu fundaşii turci, vîrful dinamovist a trebuit să suporte presiunea eliminării lui Moţi, altfel subiect separat de comentariu. Clipele premergătoare executării unui 11 metri presupun linişte şi concentrare. O anumită pace interioară. Or numai asta nu-l înconjura pe Claudiu în Groapă. Deşi ploua torenţial, în atmosferă mirosea a praf de puşcă. Tribuna îşi pierduse răbdarea, iar o ratare arunca în aer tot ce se întîmplase bun pînă acum la Dinamo.

Omul care îşi asumă sarcina transformării penaltyului se deosebeşte de ceilalţi prin stăpînire de sine. Unii îi spun tărie de caracter, alţii sînge rece. Indiferent cum se numeşte, atacantul dinamovist a găsit-o. A privit scurt spre cer, de unde îl loveau picăturile de ploaie, apoi a lovit şi el. Scurt, fără fentă, cu obida omului care a pierdut prea mult timp pînă a înţeles că trebuie să se ia în serios. Golul a venit ca o prelungire a stării de bine pe care ţi-o dă lucrul temeinic făcut. Încă o dată, Dinamo supravieţuieşte prin Claudiu. Încă o dată, Claudiu învie prin Dinamo. Simplu, ca un 2-1 în faţa lui Beşiktaş.