Fenomenul Cottbus
Dana Grigorcea a călătorit 120 de kilometri, de la Berlin la Cottbus. I-au fost de ajuns pentru a descoperi doi români atipici. Vlad Munteanu şi Sergiu Radu joacă meci de meci pe stadionul Prietenia, la formaţia Energie. Arenă botezată comunist, […]
Dana Grigorcea a călătorit 120 de kilometri, de la Berlin la Cottbus. I-au fost de ajuns pentru a descoperi doi români atipici. Vlad Munteanu şi Sergiu Radu joacă meci de meci pe stadionul Prietenia, la formaţia Energie. Arenă botezată comunist, nume de formaţie care aminteşte de victorioasa electrificare, club fără blazon greu. Salarii decente, 250.000 pe sezon, asta apropo de dezmăţul WayneRoonneyst. Vlad şi Sergiu au devenit vedetele echipei locale, căpătînd respectul colegilor. Nişte ausslanderi, pe deasupra veniţi şi din România, au cîştigat încrederea şi admiraţia localnicilor. Au fost adoptaţi de comunitate şi se simt integraţi în ea. Asta reprezintă o performanţă importantă într-un orăşel din fosta Germanie de Est renumit tocmai pentru violenţa xenofobă a bandelor de skinheads.
Cottbus şi Energie sînt oraşul şi echipa perfecte pentru fotbalistul hotărît să-şi recupereze cariera. Cu cît există mai puţine tentaţii mondene, apare tentaţia să-ţi faci temeinic meseria. Cel puţin în cazul lui Vlăduţ, teoria se aplică perfect. Băiatul a plecat la timp din România, înainte de Marea Ratare. După un debut promiţător la Bacău, urmase un stagiu aproximativ la Dinamo, început teribilist şi continuat într-o mediocritate spartă uneori de goluri decisive. De la dedicaţiile uşor agramate şi puţin obscene destinate amorurilor de-o vară – „Tragemi-o!” -, inscripţionate pe maioul de sub tricoul de joc, la plimbările de 25 de kilometri cu bicicleta prin împrejurimile Cottbusului se întinde povestea unui băiat care a reuşit să evadeze din fumul de mititei de la Doi Cocoşi, din aburii de alcool de la Bamboo, din alcovurile diavoliţelor cu chip de îngeri.
E posibil ca Vlad Munteanu să nu cîştige titlul de golgeter în Bundesliga. Vor veni şi zile mai proaste. Şi pentru el, şi pentru Sergiu Radu. Apoi vor juca iar bine. Şi tot aşa. Cît timp cît vor respecta regulile, cît nu-şi vor mai lăsa telefoanele mobile deschise în vestiar ori mingiile aruncate pe terenul de antrenament, cît timp vor continua să-şi petreacă sfîrşitul de săptămînă împreună cu prietenele, la grădina zoologică sau în vreo staţiune balneo-climaterică pentru persoane de vîrsta a treia, nimic rău nu li se poate întîmpla. Pe golanii tunşi la chelie nu-i va interesa că au doi români în echipă, iar suporterii vor descoperi tocmai faptul că România nu livrează doar infractori şi pegră. Discret, ritmic şi mai ales gratis, Vlad şi Sergiu aduc mai multe servicii ţării decît regimente de ambasadori şi consuli.
P.S. Acest articol nu îi este adresat lui Victor Piţurcă. Orice asemănare cu o pledoarie pentru selecţionarea vreunuia dintre cei doi este o pură şi regretabilă întîmplare.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele