Naţionala în exil

Stadionul fără cusur şi publicul perfect nu s-au descoperit. Există cîteva oferte tentante pe piaţă – Barcelona, Madrid, Liverpool, Paris, Amsterdam, dar şi în soarele de acolo găseşti pete. Catalanii au boală pe castilieni, englezii protestanţi pe englezii catolici, francezii […]

Stadionul fără cusur şi publicul perfect nu s-au descoperit. Există cîteva oferte tentante pe piaţă – Barcelona, Madrid, Liverpool, Paris, Amsterdam, dar şi în soarele de acolo găseşti pete. Catalanii au boală pe castilieni, englezii protestanţi pe englezii catolici, francezii vechi nu-i suferă pe francezii noi, flamanzii pe şlefuitorii de diamante. Prin definiţie, stadionul înseamnă un spaţiu al refulării, un loc în care te manifeşti liber. Strigi, aplauzi, te lamentezi, plîngi, rîzi, înjuri. Totul e permis pînă la agresiune. Nici la noi lucrurile nu diferă prea tare. La tot ce-i universal valabil, adăugăm culoarea locală. Mai mulţi nervi, mai multă mizerie. Aţi auzit doar, Adi Mutu eşti o mizerie! Cu bis pentru Mircea Sandu.

Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara. Adică România, chiar dacă unii au altă părere. Unde ar fi mai bine, mai sigur şi mai civilizat? Mai nu ştiu cum, astfel încît băieţii, sensibilii noştri fotbalişti, să se simtă în largul lor? Aşa ca într-un club de noapte sau într-o cîrciumă de 5 stele. Acolo nu te fluieră nimeni, le fluieri tu pe fete. Ce le-ar trebui dragilor, sensibililor noştri tricolori? Un clopot de sticlă, un turn de fildeş, o arenă subacvatică unde auzi numai murmurul planctonului?

Nu e plăcut să fii înjurat, dar face parte din meserie. Ştim cum e. Sînt locuri mult mai plăcute pe pămînt decît România, Bucureştiul. Ştim şi asta. Şi nouă, dragă Cristi, dragă Adi, ne-ar plăcea să trăim şi să muncim la Roma, la Florenţa, pe Riviera franceză, în Bretania ori pe malul Tamisei. Soarta, profesia şi poate inerţia ne obligă să suportăm România, Bucureştiul. Noi nu plecăm scîrbiţi cu primul avion cînd ni se strigă de mamă, de nevastă, de copii, cînd încep asfaltările, francofoniile. Stăm pe aici, ne facem treaba, înghiţim praf, aşteptăm integrarea şi calificarea. Voi jucaţi aşa şi aşa, sînteţi în grafic, putea fi şi mai bine, dar vă arătaţi prea sensibili.

O veste proastă! Nu putem inventa alt public. Altă ţară, nici atît. Oriunde veţi merge, atunci cînd veţi juca prost, veţi fi fluieraţi. Mai puţin la Timişoara şi la Craiova, mai mult la Bucureşti. Să-i lăsăm pe jandarmi să rezolve ecuaţia violenţei, iar voi vedeţi-vă de treabă! Doar dacă nu cumva alegeţi să mergeţi în Bulgaria sau în Ungaria. Naţionala în exil, în semn de protest faţă de atitudinea suporterilor. Ăsta gest de revoltă! Totuşi, v-am propune unul şi mai tare. Calificaţi-vă en fanfare, cu victorii la olandezi şi la bulgari, umiliţi-ne cu rezultate entuziasmante şi meciuri mari! Apoi, puteţi pretinde şi statuie, cum făcea Hagi pe timpuri. Şi cînd ne uităm la voi, parcă îl înţelegem!