O soluţie imperioasă

Nu mai rîdeţi: există antrenor pentru Steaua

Oricît de mult ne face să rîdem căutarea unui antrenor la Steaua – şi ieri în Gazetă hazul internauţilor a fost copios – nu pot să-mi uit serioasa mea propunere, repetată de vreo […]

Nu mai rîdeţi: există antrenor pentru Steaua

Oricît de mult ne face să rîdem căutarea unui antrenor la Steaua – şi ieri în Gazetă hazul internauţilor a fost copios – nu pot să-mi uit serioasa mea propunere, repetată de vreo două-trei ori tot aici, fără mult succes, recunosc. Poate am fost prea timid, poate m-am bănuit că sînt caraghios – azi însă ea are tot dreptul să fie socotită rezonabilă, ba chiar imperios necesară. Viaţa – cum se zicea pe vremuri cu emfază în documentele de partid – o impune. După atîtea experienţe pe cît de catastrofale pe atît de evidente, Steaua nu poate şi nu trebuie să aibă decît un singur antrenor, şi anume:

Acela care de mult ne-a anunţat că în 15 minute ochiul lui ştie tot despre orice jucător. Acela care ne-a răcnit, ca nimeni altul, că la Steaua cuvîntul răbdare nu are ce căuta. Acela care, unind fapta cu vorba, a făcut din nerăbdare politica clubului (cacofonie voită), dîndu-i afară pe toţi cei incapabili s-o înţeleagă. Acela care s-a jurat şi a făcut eforturi, dacă nu sincere, slab vizibile, să nu se mai bage peste antrenor, să-şi ţină gura, dar, omeneşte, atît de româneşte, nu s-a putut ţine de jurămînt. Acela care a făcut din inconsecvenţele sale un spectacol intens, pasionant, născător de pariuri: cît o să-l mai ţină ideea? Acela care, ca nimeni altul, a ştiut să-şi trateze enormităţile, inerente raţiunii, precizînd după cîteva clipe că a glumit, făcîndu-ne astfel pe toţi de proşti fără humor. Acela care a adus pe cele mai înalte culmi ale gîndirii şi răzgîndirii aferente fundamentala întrebare: „Şi care-i problema?”, dezlegînd astfel dintr-o tăietură orice complicaţie. În acelaşi sens, al adevărurilor simple, el şi numai el ştie să te mobilizeze printr-un „Mă-nţelegi?”, intrat de mult în dialogurile noastre, mai ceva decît orice sistem de joc. Printre aceste abundente calităţi, nu pe ultimul loc, aş pune dîrzenia cu care ştie să le apere, retezînd-o scurt: „Ăsta sînt eu şi n-o să mă schimbaţi voi!”.

Cu o minimă obiectivitate, oricine poate recunoaşte cinstit că nici unul, dar nici unul dintre cei aflaţi în tratative azi cu Palatul nu întruneşte aceste energii rareori dezminţite, ca atunci cînd acelaşi a putut să declare sfîşietor: „Am fost un dobitoc că i-am ascultat pe alţii!”. Şi, atenţie!, nu a revenit niciodată asupra acestei idei. Nu ne-a spus că glumeşte. Ne-a lăsat să înţelegem singuri fineţea autoironiei lui, ceea ce m-a înduioşat şi m-a convins că numai el poate antrena Steaua. Nu ar fi doar o revoluţie în ştiinţa şi arta patronatului mondial, ar mai fi şi o economie bugetară pe care, chiar uşor incompetent în domeniu, o socotesc incalculabilă. Ar fi o singură problemă: omul nu are diplomă de antrenor. Întreb fără glumă: Şi care-i problema?