Am fost pe Matchroom Stadium

S-a alergat şi s-a jucat cum visează Dragomir la Ligă şi Răzvan la naţională …şi povestea a continuat  aşa: la cîteva zile după ce a învins Barcelona, Arsenal a jucat, undeva, pe un teren oarecare din Londra, cu Leyton Orient, […]

S-a alergat şi s-a jucat cum visează Dragomir la Ligă şi Răzvan la naţională

…şi povestea a continuat  aşa: la cîteva zile după ce a învins Barcelona, Arsenal a jucat, undeva, pe un teren oarecare din Londra, cu Leyton Orient, din liga a treia, în optimile Cupei Angliei. Eram acolo, pe Matchroom Stadium, ca la Chiajna sau ca la Brăneşti, cu lume privind din case direct pe teren, bînd bere pe la ferestre, dar în tribune vreo 9.000 şi ceva de spectatori – adică arhiplin, cu totul frenetici, bătrîni şi copii, soţi şi soţii, mame şi taţi, cu un grup elocvent de tineri, goi pînă la brîu, pe frigul ăla. Se alerga, cum visează Dragomir. Se dribla şi se şuta, cum ar vrea orice Răzvan la naţională. Se juca un fotbal care i-ar fi ridicat în două picioare pe orice Arpi sau Borcea în lojele lor, ca să nu mă duc pînă în Ghencea…

Arsenalul, mă rog, nu era cu Fabregas şi Van Persie, însă printre puştanii lui tot avea un Rosicky, un Song, un Almunia şi, mai ales, un Wenger pe bancă. De ăilalţi nu ştiu ce să spun, decît că jucau de la egal la egal cu străinezii aceia din Londra, de unde acel 0-0 la pauză. În a doua, Arsenalul marchează şi zici că se va desprinde lejer, dar – vorba noastră din strămoşi – ciuciu… Wengerienii tineri, pe frigul ăla, se gîndesc totuşi să îngheţe tabela cu acest 1-0. Atîta le-a trebuit celor din „Orient”, deşi pe tricouri le stătea scris, nu ştiu de ce, şi cuvîntul cazino. La 0-1, ei lasă orice presing şi, cu un nou avînt în muncă, atacă fără să mai ţină seamă că sînt pe locul 9 în liga a treia. Asta nu contează în Cupa Angliei. „Tunarii” – de parcă ar fi fost Barca avînd 1-0 cu Arsenalul, cred că au meciul în buzunar, îşi permit să rateze un 2-0, doar Wenger se încruntă urît, ca atunci cînd vede că echipa nu se omoară şi face pe deşteapta. Şi se întîmplă ca în orice poveste pentru copiii care ţin cu cei mai slabi. În minutul 84, unul lung şi la faţă ca Traore, venit din liga a patra franceză, numit Tehoue, dacă i-am scris bine numele, egalează cu un şut din 16, impecabil şi implacabil. Delir. Bărbaţi maturi îşi sărută cu foc nevestele, pe la ferestre unii sînt gata-gata să cadă în cap, însă preferă să se ţină bine, cu berica în mînă. Eu nu delirez: pe Matchroom Stadium am vibrat mai mult decît la Lyon-Real sau Inter-Bayern.