Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Unde-i campionatul perfect?

Articol scris după ce am văzut Chelsea-Aston Villa 3-3

Sănătoşi? Voinici? La aceste clasice întrebări de după Revelion cutez să vă mai chestionez: aţi văzut 3-3 ul dintre Chelsea şi Aston Villa? Dacă nu, vă sfătuiesc onest să nu mă […]

joi, 6 ianuarie 2011, 6:10

Articol scris după ce am văzut Chelsea-Aston Villa 3-3

Sănătoşi? Voinici? La aceste clasice întrebări de după Revelion cutez să vă mai chestionez: aţi văzut 3-3 ul dintre Chelsea şi Aston Villa? Dacă nu, vă sfătuiesc onest să nu mă luaţi în seamă. Dacă da, joc mai departe şi verticalizez: dar Wolverhampton-Chelsea, 1-0 din minutul 5 pînă în minutul 95? Vin la asemenea întrebări punctuale şi, poate mărunte, ca să obiectez din primele zile ale anului la o idee foarte apăsată în excelenta emisiune „Fotbal european” (pe care am pus-o pe primul loc în nominalizările pe 2010 solicitate de Fundaţia Ioan Chirilă). Acolo se titrează că Primera Division este „campionatul perfect” şi fotbalul spaniol este „uriaş”. Nu cred şi nu-s dispus s-o las aşa.

Nu poate fi perfect un campionat în care, cam de la începutul său, doar două echipe – fie ele extraterestre sau galactice – contează în lupta pentru titlu. Fireşte că alde Valencia, Getafe, Osasuna, Villarrealul joacă nu o dată încîntător şi pot încurca nepămîntenele din Madrid şi Barcelona, dar uriaşă cu adevărat e evidenta superioritate a celor doi granzi de Spania. Detest să ne punem în fason, nu mă duce fantezia la ce ar face Sevilla, Atletico Madrid sau Bilbao, chiar Almeria, în campionatul nostru, totuşi nu mă pot împiedica să mă gîndesc că acest „campionat perfect” din Spania are ceva din vremurile cînd, mă înţelegi?, Steaua şi Dinamo erau extrateritorialele noastre, luau totul şi nu lăsau nimic altora. Nu era chiar perfect, dar mulţi sînt azi în stare să susţină că era mai bine, ca fotbal şi rezultate…

De aceea, întrebîndu-vă de sănătate, m-am referit la cele două meciuri recente din Anglia. Acolo sînt cel puţin patru echipe, plus Chelsea, campioana, aflată pe locul 5, care se bat cumplit pentru titlu, cumplit şi mai tot timpul spectaculos. Acolo, mai toate meciurile sînt echilibrate, nu ştii ce se va întîmpla între ultima clasată şi campioană, între un Aston Villa, care nu e în formă, contra lui Chelsea, care nici ea nu merge, dar iese un meci în care nu se joacă tika-taka, dar nici nu mai ştii de tic-tac-ul inimii tale. Poate că în Anglia e un campionat „mai perfect”, „mai uriaş” decît în Spania. Zic „poate” fiindcă mai presus de toate detest, şi în fotbal, absoluturile. Ca atare, accept să mă încuiaţi cu întrebarea: cine-i campioana mondială? Spania sau Anglia? Răspund timid în şoaptă: abia aştept să văd ce se joacă în weekend la englezi.

Articol scris după ce am văzut Chelsea-Aston Villa, 3-3

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Comentează