Patronii – aceste „fiinţe extraordinare”

Azi instig la humor deosebit de grav

Avem voie să ne prăpădim de rîs? Am fi prea cinici? Dar la un surîs ni se dă dreptul? După tot ce am teleauzit de vineri pînă luni, plus marţea lui Balaj, sînt […]

Azi instig la humor deosebit de grav

Avem voie să ne prăpădim de rîs? Am fi prea cinici? Dar la un surîs ni se dă dreptul? După tot ce am teleauzit de vineri pînă luni, plus marţea lui Balaj, sînt gata să instig la humor deosebit de grav, aşa cum există omor şi amor în acelaşi sens. Parcă niciodată nu s-au mai abătut asupra campionatului atîtea imprecaţii ce-ţi mănîncă ficaţii, atîtea indignări pe cîte şapte nări, atîtea urlete ce se voiau tunete, toate împotriva acelor „fiinţe extraordinare” care sînt arbitrii români. S-au ridicat la cer – unde altundeva – strigăte ca „Jaf Penal”, „Furt fără precedent”, s-a cerut control psihiatric pentru bieţi tuşieri care recunoşteau că n-au văzut bine, s-a clamat pentru intervenţia DNA-ului… cea mai tare – prea puţin, ba chiar deloc luată în seamă, a fost ideea lui Eric medieşeanul, fotbalist peste media stranierilor noştri; vineri, în Groapă, acolo unde au început „jaful” şi arbitrarul etapei, ieşind de pe teren, tînărul a bolborosit aceste fraze, fixate şi pe sticlă: „Să faceţi cu arbitrul ce aţi făcut cu Ceauşescu! Să împuşcaţi toţi arbitrii din România!”. Nu vi se pare de rîs? Atunci nu cunoaşteţi humorul dinamovist. Băieţii din tribună i-ar fi strigat: „Bă, lasă-te, că la iarnă vii la noi şi-o să ai nevoie de punctele astea!”. Trebuie să fii de lemn carbonizat ca să nu zîmbeşti şi să rămîi, cum se zice, serios.

Merg mai departe decît Maria Andrieş în excelentul ei articol de ieri şi susţin că la noi, în arbitraj, nu vor mai exista greşeli „relativ umane” (admirabilă ironie), nu, nu va mai exista nimic uman. Nu vom mai şti ce-i eroare umană şi teroare a porcăriei. Toţi arbitrii, dacă nu vor fi împuşcaţi, precum visează Eric, vor fi „javre ordinare”, ca să dăm rima şi ora exactă. Pînă şi un aut neacordat va fi un jaf.

Comicul fiind întotdeauna o exagerare, intrăm – cum spuneam mai sus – într-o epocă veselă, în care deja au loc evenimente de un caraghioslîc paralizant: aceste „fiinţe extraordinare”, care sînt şi patronii, îşi dau lecţii de morală şi se asigură unii pe alţii de hoţii, deşi nici unul, subliniez: nici unul, nu e mai inocent decît un arbitru suspendat pe viaţă. Să nu rîzi? Să nu surîzi? Dar ce să faci? Să urli mai aprig decît ei este imposibil. Mai bine să observi că Pandurii lui Grigoraş, în Giuleşti, au jucat, pe cuvînt, într-o viteză uşor europeană şi profund neromânească. Sau, şi mai judicios, să admiri memoria domnului Dragomir, care – înaintea meciului de antrenament al lui Bayern la Cluj – şi-a adus aminte că nemţii ne sînt datori 19 miliarde de dolari din al doilea război mondial.