Cum ne-am copilărit cu Traore

Ghinionul? Să taci adult şi să înghiţi matur

Ceea ce-i foarte simpatic în hărmălaia asta cu Traore este că, o zi-două, am scăpat de mizeriile debitate de păcătosul din Pipera şi ne-am bătut capul cu o problemă sută la sută […]

Ghinionul? Să taci adult şi să înghiţi matur

Ceea ce-i foarte simpatic în hărmălaia asta cu Traore este că, o zi-două, am scăpat de mizeriile debitate de păcătosul din Pipera şi ne-am bătut capul cu o problemă sută la sută copilăroasă: ivorianul trebuia să-i paseze lui Culio sau bine a făcut că a tras la poartă? Ferice de zilele cînd ne contrazicem pe asemenea chestii majore care fac din noi nişte minori, nişte puştani morţi după fotbal. Demult nu mai sîntem copilăroşi în fotbal. Nu mai discut cît ghinion a avut Traore cu barele lui Lobonţ. În problemele ghinionului, dacă nu mai eşti copil, trebuie să taci adult şi să înghiţi matur. Serios vorbind, strigătul din repriza a doua, la a doua bară a lui Traore: „Nu se poate aşa ceva!” m-a înduioşat. Cum să nu se poată o bară, după o sută şi ceva de ani de fotbal asociaţie? Am un prieten, bine tăbăcit în fotbal, care mi-a amintit imediat că, în 1954, Ene I de la Dinamo a ratat de la un metru pe Republicii!

Dar – repet – m-am înduioşat, deşi mi s-ar putea spune că nici asta, duioşia, nu mai ţine de la o vîrstă în sus. Personal, mai ţin la ea, în fotbal, „n-o bag în mă-sa” – cum mi s-a propus fără jenă – fiindcă fără ea nu aş mai putea gusta humorul, atît cît a rămas humor în fotbal. Cînd îl aud pe Rică Răducanu că el „l-ar fi luat la omor” pe Traore pentru ratarea din minutul 31, nu pot să nu-l aud, din adîncul vremii, pe comentatorul ăla englez care declara că e gata să-l ucidă pe Rică pentru aiurelile ce şi le permitea în poartă. După cum nu pot fi insensibil la voioşia cu care Rodion Cămătaru ne-a amintit că şi Cîrţu făcea egoisme de-astea ca Traore. Încît – adult vorbind – nu am nici o părere în privinţa „crimei” din minutul 31. În schimb deplîng – acceptaţi-mi melodrama – faptul că nu se discută mai pe larg ce meci a făcut Nuno Claro. Ştiinţific, ştiu că nu-i frumos să lauzi un portar înaintea unui atacant, totuşi susţin că fără Nuno Claro nu ne mai dădeam cu capul de pereţi pro sau contra Traore.

Altfel, exprimîndu-mă blînd, la Roma putea fi şi mai rău; oamenii lui Totti, să recunoaştem, nu au fost prea totalitari. Nu vreau să spun mai mult despre lipsa de densitate din atacul CFR-ului, nu pot fi – cum ne cerea domnul Dragomir – fiu de căţea… Las’ că nici dînsul nu pare a fi chiar aşa. Cine poate asta în România noastră mai mult sau mai puţin onestă?