Două evenimente dincolo de Bărăgan

Mai există şi altceva decît Sorinaccio la CFR

Cred că avem azi ceva mai bun de făcut decît să-l ridiculizăm pe acel incompetent care se dă „cel mai mare idiot din lume” sau să rîdem sănătos de experienţa Urziceni în […]

Mai există şi altceva decît Sorinaccio la CFR

Cred că avem azi ceva mai bun de făcut decît să-l ridiculizăm pe acel incompetent care se dă „cel mai mare idiot din lume” sau să rîdem sănătos de experienţa Urziceni în viaţa Stelei. Acel 1-0 rămîne o pagină admirabilă în istoria veselă a prostiei omeneşti şi a Ligii lu’ Mitică, atît cît va mai dura ea şi cît ne va mai durea. Există pe lume evenimente de cu totul altă amploare decît aceste grozăvii naţionale cu care ne desfătăm uşurel inconştienţi, dar profund ignoranţi la tot ce se întîmplă dincolo de Bărăganul campionatului nostru de fotbal. Nu o scriu cu indignare, am oroare de bombasticism moral; încerc să fiu cît mai simplu: dacă nu aţi văzut cum joacă baschet campioana mondială, echipa Statelor Unite, e inutil să mai discutăm despre geniu în sport, în 2010. Dacă pe prima pagină a ziarelor noastre de specialitate nu e loc pentru Nadal, ci doar pentru bărbaţii aceia care între două etape îşi schimbă maşinile sau femeile, atunci… Nu mai continuu fraza.

Nu are rost să ne enervăm cînd Nadal – indiferent la schimbarea lui Mandorlini cu Cîrţu… – definitivează superioritatea tenisului său asupra tuturor şi ne face să ne gîndim cum va juca acela care îl va învinge vreodată. O consider – chiar în criza actuală a lumii – o problemă importantă. După domnia lui Federer – care deplînge, sobru cum îl ştim, pierderea semifinalei cu Djokovic, avînd două mingi de meci în setul 5 – deşi mai „enigmatice” mi se par cele două seturi pierdute de el la 1-6, 2-6… – după tenisul complet al elveţianului, Nadal impune printr-o nouă ferocitate, dacă termenul nu vă sperie… Nadal e pe măsura vitezei şi a forţei cu care se mişcă lumea azi, la care, omeneşte, Federer, la vîrsta sa, nu mai poate ajunge. El nu mai e imperial. În schimb, Nadal nu mai poate fi, deocamdată, învins de nimeni. Aceasta e impresia dominantă şi evenimentul numărul unu în sportul mondial, la capitolul individualităţi.

În celălalt domeniu – al echipelor, ceea ce joacă echipa de baschet a Statelor Unite, în frunte cu acest Kevin Durant, nu ţine de vis, ci de uimire strict terestră. În finala cu Turcia (altă uimire, Turcia în finală!), americanii ne-au dat acel sentiment suprem în sport: irezistibilul. E o emoţie pe care numai proştii pac-pac-ului o ignoră într-un meci adevărat.