Şocurile mele

Frunză, Xavi, Dinţosul, Gică, dar Craioveanu

Dacă mă lasă ceva rece în zilele astea toride este valul de superlative după doar cinci etape de campionat. Aş emite un cod roşu de caniculă a superlativelor, de disconfort în entuziasm. Steaua a […]

Frunză, Xavi, Dinţosul, Gică, dar Craioveanu

Dacă mă lasă ceva rece în zilele astea toride este valul de superlative după doar cinci etape de campionat. Aş emite un cod roşu de caniculă a superlativelor, de disconfort în entuziasm. Steaua a jucat „extraordinar”, „fantastic”, atît cu Brăneştii, cît şi cu Vasluiul. „Asta-i Steaua ce-o visez!” a exclamat acela care ne poate ţine o juma’ de oră ca să ne explice de ce nu mai vrea să vorbească prea multe şi prea mult. Dinamo a fost letal la Tîrgu-Mureş, cu o forţă în atac pe măsura caracterului, deşi „mai facem prostii în apărare”…, dar altfel am jucat extraordinar. Nimănui nu-i trece prin minte să precizeze: jucăm fantastic, dar în campionatul din România; marcăm eurogoluri în ţara aflată pe locul 42 în clasamentul FIFA. Nici un ştab FRF nu bate cu pumnul în masă: puţină decenţă în superlative, domnilor! Poate că nici ei nu ştiu ce-i decenţa. În fine, se ajunge la şoc – şocul înrudirii dintre Gigi şi Cristi, şocul Bucşaru, falitul plin de bani UEFA, şocul Porumboiu, care nu-l poate da afară pe Caro.

Repet: toate acestea mă lasă rece. Am alte şocuri, nu atît termice cît milimetrice, gingaşe şi graţioase. M-a şocat frumuseţea golului marcat de Frunză la Split; după gustul meu, este în acest an cea mai încîntătoare creaţie individuală a unui fotbalist român; să iei după un asemenea dribling prelungit patru goluri e cu adevărat o tristeţe la fel de grea ca soarta Urzicenilor în campionat. M-a şocat, pe afară, pasa lui Xavi către Messi, la al doilea gol din cele patru ale Barcelonei în meciul cu Sevilla. Pasă genială. M-a şocat de asemenea cum au putut 92.000 de barcelonezi să-l aplaude pe Ronaldinho, milanezul, la ieşirea lui de pe teren. Să existe şi generozităţi geniale? Peste toţi şi toate, m-a şocat Gică Craioveanu, la Digisport, bine dispus şi exact în observaţii, politicos foc în dialog, în extaz şi el după Xavi, frenetic în pasiunea lui pentru fotbal, capabil să declare cu un entuziasm aproape scandalos: „Sînt printre ultimii romantici care mai cred că fotbalul e un joc”. Fan Gică, dar Craioveanu, de cînd mă ştiu, auzindu-l, m-a luat un val binefăcător din Marea Na(t)ivităţii în care de mult nu ne mai jucăm.