Rămîn pe decepţie!
E greu: toţi avem competenţa vanitoasă
Sigur că aud ironiile dure la adresa noastră, a sud-americanilor, din partea europenilor atotfinalişti: „Ce ţi-a făcut maidaneza dumitale, Argentina? Germanii au făcut-o maioneză… Dar Brazilia, aia mai e Brazilia?”. La nivelul vanităţilor noastre, […]
E greu: toţi avem competenţa vanitoasă
Sigur că aud ironiile dure la adresa noastră, a sud-americanilor, din partea europenilor atotfinalişti: „Ce ţi-a făcut maidaneza dumitale, Argentina? Germanii au făcut-o maioneză… Dar Brazilia, aia mai e Brazilia?”. La nivelul vanităţilor noastre, pot să mă apăr personal că am „văzut-o” pe Olanda foarte sus, „singura mea europeană”, dar nu pot să nu mă apăr întrebînd şi eu: „Ce-a făcut Olanda în prima repriză cu Brazilia?”. Cred, ca şi Daniel Nanu, că acea primă repriză a fost cel mai bun fotbal din tot Mondialul, şi o pun lîngă meciurile incandescente din „sferturi”, Uruguay-Ghana, Germania-Argentina şi chiar Spania-Paraguay, partide, dacă nu geniale, cel puţin aiuritor de dramatice.
Toţi avem de dat seamă pentru vanitatea competenţelor noastre, nu-i uşor nici unui microbist să suporte ironiile deştepţilor îndreptăţiţi de un scor, curajul constă în acceptarea dezamăgirii. Da, dom’le, Argentina a făcut-o fiartă în meciul cu Germania, nu-mi pot explica ce-au jucat, dar ştiu precis un singur amănunt esenţial: în minutul 3, Schweinsteiger era lipit de Messi, ca după 10 minute, omul să nu-l mai intereseze şi să-şi facă jocul, liber de grija defensivei; îl „simţise” deja. Iar cu Brazilia sînt şi mai în ceaţă: nu pot crede ca după o repriză în care, dacă la pauză avea 3-0 ar fi fost o exagerare, să cadă la primul autogol… Decepţia e atît de mare, încît prefer lipsa logicii şi o minimă furie cînd mi se explică rezonabil că Brazilia nu mai e ce a fost. Dar Spania mai e aceea din 2008, cînd ne uluia la nivel european? Cu Paraguay a avut nişte angoase incredibile… şi Germania aceea care dădea cîte patru boabe Australiei, Angliei şi Argentinei, ce-a făcut în faţa Spaniei? A revenit în buncărul ei? Am decepţia agresivă: Mondialul ăsta, cu minimele şi maximele lui, cu lozinca: „Nu mai există echipe mari şi mici”, ne-a convins de ceva şi mai zguduitor de banal: nu există invincibili! Vanitos, sînt mulţumit că am văzut Olanda foarte sus, dar jocul greşeala aşteaptă şi rămîn pe decepţie, ca orice microbist inteligent.