Un angajament

Cînd voi închide sonorul în timpul transmisiilor din Cupa Mondială?

Oricîte miştouri se pot face la acest 3-0 cu Honduras – de miştouri mai mult sau mai puţin inteligente nu ducem lipsă şi nu există guvern să le poartă reduce […]

Cînd voi închide sonorul în timpul transmisiilor din Cupa Mondială?

Oricîte miştouri se pot face la acest 3-0 cu Honduras – de miştouri mai mult sau mai puţin inteligente nu ducem lipsă şi nu există guvern să le poartă reduce sau desfiinţa – rămîn la ideea că mai bine baţi Hondurasul decît să iei şase într-un amical cu Spania, ca fraţii lui Golanski. Dacă ideea vi se pare prea veselă, trec imediat la tristeţea lui Rădoi, perfect valabilă: „E dureros că am bătut o echipă de la Mondiale”. Aşa am simţit şi eu, şi vesel nevoie mare am mers cu gîndul, la fiecare gol al Spaniei în meciul cu leşii aceia leşinaţi, că noi, totuşi, aşa cum sîntem azi, nu luam şase. Poate luam cinci, cum am mai luat, dar nu şase. Şi nici nu ne-ar fi bătut China, da’ ce, noi sîntem Franţa? Nu m-am luat la palme, m-am bătut doar peste gură şi mi-am cerut imperios: „Te omor dacă mai gîndeşti în amicale şi în comparaţii!”. Cred că aveam dreptate să mă revolt împotriva instinctului omenesc şi românesc de a ne pune mereu în fason, de a ne lua permanent ca măsură a nedreptăţilor şi a păcătoşeniilor la care e supusă lumea în general, fotbalul în special. Nimeni nu suferă ca noi, în zonă, dar şi dincolo de ea, că pentru a treia oară în mileniul trei nu sîntem acolo, la un Mondial. Or mai fi şi alţii, însă – sînt sigur – nimeni nu are talentul nostru de a ne pamfleta şi lamenta pentru această nenorocire căreia, exasperaţi, îi căutăm responsabilii. De parcă nu i-am şti unul cîte unul şi toţi la grămadă, de la Federaţie şi Ligă pînă la ultima mămăligă de la Victoria Însurăţei, dar, în frunte cu, desigur, noi, ziariştii.

La ora asta, cînd mai toată lumea din jurul meu nu face decît să hohotească – de rîs sau de plîns – pentru ce am fost şi nu mai sîntem, îmi permit să-mi iau angajamentul ca pe tot timpul acestui turneu final să nu mai aduc vorba de ţărişoara noastră şi fotbaleţul ei, să nu-i mai miştocăresc soarta calcistică (atenţie la Italia, după victoria Francescăi la Ronald Garros), să închid sonorul dacă aud din nou toate clişeele gloriei apuse, inclusiv de golul lui Pleşan din amicalul cu Germania… Să mi se rupă vîrful creionului dacă încalc acest angajament. Decît să mă deplîng pe mine şi pe ai mei (Bravo, Sportuleţule!), voi prefera să-mi bocesc eşecurile favoritelor mele (Argentina, Brazilia, Olanda), căci cam aşa prevăd, fără să mă hazardez în pronosticuri ferme şi orgolioase cînd, dacă stai să te gîndeşti, chiar Spania asta copleşitoare va juca totuşi fără Messi.