Există nervi, dar şi tenis

Două icnete de entuziasm pentru Aravane Rezai

Cu plăcerea poate indecentă de a fi considerat un diversionist în faţa apăsătoarelor probleme fotbalistice – Viera la Cluj şi Iliev de la Craiova, distrugerea terenului din Ghencea în caz că, lecţiile de […]

Două icnete de entuziasm pentru Aravane Rezai

Cu plăcerea poate indecentă de a fi considerat un diversionist în faţa apăsătoarelor probleme fotbalistice – Viera la Cluj şi Iliev de la Craiova, distrugerea terenului din Ghencea în caz că, lecţiile de virtute morală de pe Bahlui şi Bega, catastrofa arădeană şi tristeţea pruncilor noştri de sub 17 ani – azi ţin să-mi întorc pixul şi privirea lui spre tenisul la care nu ne uităm decît atunci cînd ne permit Drogba, Mourinho şi Al-Hilal. Înainte de Roland Garros, au fost două evenimente: unul la care au vibrat toate telexurile – Rafa l-a învins pe Roger la Madrid – şi un altul, la care constat că nu s-a uitat mai nimeni din jurul meu.

Nu am citit nici o fărîmiţă de ştire cu privire la această demoazelă, persiană de origine, numită nu foarte complicat Aravane Rezai. Ea a cîştigat turneul ţiriachist de la Madrid, învingîndu-le pe Justine Henin (în primul tur), pe Jelena Jankovic (în sferturi) şi, în finală, pe Venus Williams. Nici mai mult, dar nici mai puţin. La cîte deziluzii m-au educat umilindu-mi vanităţile, nu mă dau descoperitor de genii necunoscute, mai ales că domnişoara din Franţa nu e chiar aşa ceva. Dar, văzînd-o pentru prima oară de-a lungul unui turneu foarte simandicos, vreo două-trei icnete de entuziasm nu mi-am putut reţine şi nu rezist în a nu le divulga. Fără a fi vreo masivă, ca Williams sau Mauresmo, dar nici vreo graţioasă, ca vreo Sharapova, ea ţine de specimenele cu fibră şi nervi de oţel a la Henin. E-n faza în care forţa loviturilor – egală şi pe forehand şi pe backhand – se impune imediat pînă la a-i imputa impulsivitatea; atacul la fileu nu-i încă o specialitate (la cine mai este?), dar ochiul îi permite îndrăzneli în faţa oricărei number 1, 2, 3…. Pe o defensivă de calibrul Jelena Jankovic, a scos-o din tenişi. Cu Venus a avut un prim set devastator (6-2), ca în al doilea să revină de la 2-5 la 5-5, după un game năucitor cu 6 mingi de set pentru surioară. Rezai are mai mult talent decît experienţă şi o ambiţie pe măsura loviturilor ei nimicitoare.

Mi se poate returna că adversarele ei nu s-au omorît cu firea înainte de Ronald Garros şi nu prea şi-au bătut capul cu o non-favorită. Accept cu condiţia ca acest argument – să nu dai totul înainte de Paris – să fie luat în seamă şi în jocul lui Federer cu Nadal. Oricît au ţinut să ne convingă comentariile CTP-ului că „Roger a jucat cu zgura pe creier” şi nu s-a enervat de ajuns, rămîn la părerea că omul nu a forţat la maximum. Nu avea voie? Nici un campion nu e obligat să satisfacă orgoliile noastre de comentatori mereu pe buze cu întrebarea: „E, ce v-am spus?”. Ei nu joacă pentru ca să ne dea nouă dreptate.