Herrerinho

Fotbalul lui e plicticos de eficient

Şi-acum, ce facem? Îl ridicăm în slăvi pe Mourinho, aşezîndu-l lîngă Herrera? De ce nu? Îl urîm? Şi asta ar fi de înţeles. Am scris despre Messi că e teribil – sînt silit să […]

Fotbalul lui e plicticos de eficient

Şi-acum, ce facem? Îl ridicăm în slăvi pe Mourinho, aşezîndu-l lîngă Herrera? De ce nu? Îl urîm? Şi asta ar fi de înţeles. Am scris despre Messi că e teribil – sînt silit să admit că şi Mourinho e teribil. Teribil de încăpăţînat în metodă. Teribil de priceput. Teribil de indiferent la antipatia violentă cu care îl tratăm noi, aceştia, cei care nu-i suportăm fotbalul sărăcuţ în idee, precis în cinism, dar crîncen în dăruire. Mourinho ne este insuportabil fiindcă ne obligă să tăcem în faţa victoriilor lui. Şi, poate cel mai grav, fotbalul lui e plicticos. Plicticos de triumfal, de eficient. Nu avem altă replică la acest plictis decît un urlet al neputinţei de-al înfrînge: „Bagi fotbalul în criză, preafericitule!” sau, mai blînd: „Cît timp o să ne mai plictiseşti?”.

O spun de-a dreptul: de cîteva ori am butonat de pe Camp Nou la Mondialul de snooker, unde Ronnie nu putea să-l biruie pe acest tînăr mohorît de Selby. (Şi la ei se schimbă generaţiile) Ştiam că Messi-Xavi, oricît o vor freca, nu vor da două goluri, deşi ar fi trebuit, conform dreptăţii, să le dea cinci, vorba ridicolului ăla de Ibra. Dar fotbalul nu se ocupă cu instaurarea dreptăţii pe gazon. El, fotbalul – mai cu seamă cel al lui Jose – se ocupă cu adevărul care e numai unul: acela înscris pe tabela de scor. Vom trebui să suportăm mai departe, pînă la răcirea totală, această teribilă şi plictisitoare nedreptate? Lui Herrerinho nu-i pasă şi nu-i putem face nimic, nici dacă inventăm încă un Messi, căci lîngă ei va instala doi-trei oameni excelenţi la anihilare.

Aici e, aş zice, nebunia acestui geniu tactic: el se bazează pe fotbalişti niciodată extratereştri, dar extrem de dotaţi, care îl ascultă şi se supun fără crîcnire ideii lui fixe: jucăm aşa, ca înainte de toate ei să nu marcheze. Italieni, neitalieni, albi şi negri – la ei nu are importanţă cît joacă pe euro buni şi mulţi – plus un român (a fost marea mea curiozitate: ce şi-or fi spus Chivu şi Messi?) pot face din nişte „galactici” nişte pămînteni, nici măcar ghinionişti, prea puţin ratangii, căci ocaziile incredibile în careu dacă au fost două-trei la o posesie halucinantă a mingii. (De altfel, de cînd am văzut ce ocazii a putut asasina Iaşiul în careul lui Dinamo, nu mai folosesc incredibilul în fotbal) În fine, îl urîm sau nu pe Mourinho – e cert că vom avea o finală europeană fără Messi, fără Rooney, o finală de tereştri, care dacă nu ne vor plictisi, încă va fi bine. Amărăşteanul din mine nu crede că Bayern şi Inter ne vor scoate din criza fotbalului jucat de cei bogaţi.