El e teribil

Un Messi de pe altă planetă nu-mi spune nimic

După o seară de geniu amessitor, urmată de o noapte cu o melodramă de intensitatea celei de pe Old Trafford, nu-ţi prea vine să discuţi despre Turcu, Gigi, Iancu, Mitică şi […]

Un Messi de pe altă planetă nu-mi spune nimic

După o seară de geniu amessitor, urmată de o noapte cu o melodramă de intensitatea celei de pe Old Trafford, nu-ţi prea vine să discuţi despre Turcu, Gigi, Iancu, Mitică şi fotbalul lor în care numai punctele contează. Nu am timp să găsesc în colecţie de cînd am scris aici că Messi e peste Cristinel Ronaldo, aflat atunci la 92 de milioane. Acum voi adăuga că, faţă de el, Cristinel e prea fiţos şi chiar Rooney îmi pare greoi. În comparaţie cu Messi, cei mai cei mai dau impresia că se chinuie cu mingea, că se zbuciumă, că – iertaţi-mă – se screm. El se joacă. El zboară. El pluteşte. Folosesc cele mai umane verbe, fiindcă suport din ce în ce mai greu vocabularul extraplanetar. Un Messi de pe altă planetă nu-mi spune nimic. Tot aşa am scris despre Ronaldinho la vremea lui, despre Federer în tenis, la schiori nu mă pricep. Ca şi ei, Messi e un pămîntean care se joacă de parcă pe lumea asta nu ar exista caznă, efort, chin, cele mai amare munci. El entuziasmează prin uşurinţa absolut fermecătoare cu care munceşte din greu în driblinguri, pase şi şuturi; nu are nici un rost să-l înstrăinăm de Terra noastră. El e teribil. Teribil de bun, de talentat, de genial în meseria lui.

Pe Old Trafford a fost o altă (în)cîntare, alt scenariu, deşi arena zice că e a viselor. Care vise? Problema era dramatic de simplă: Manchester trebuia să învingă, Bayern „doar” să se califice, fie şi printr-un eşec pe tabela de scor. Era atît de clar încît la 3-0 pentru „englezii” numiţi şi Valencia, şi Nani, şi Van der Sar, totul rămînea discutabil, iar la 3-1, totul devenea complicat. Am atîta putere sufletească şi impertinenţă să scriu că Sir Alex a păcătuit prin trufie şi a subapreciat, la pauză, complicaţiile: de ce a vrut să menţină acest 1-3?, de ce a acceptat, în 11, să stea la cutie?, de ce a continuat să-l ţină pe Rooney invalid în echipă?… Ce credea? Că mor „nemţii” Robben, Ribery şi Olic cînd vrea ciunga lui? Poate că e vremea să ne mai luăm şi de Sir Alex, ca de orice nea Nae Manea? Dar miracolul rămîne: cum ajung să joace nemţeşte toţi străinezii ăştia negermani şi neeuropeni, de parcă ar fi urmaşii din tată-n fiu ai celor care în urmă cu peste 50 de ani au învins cu 3-2 o Ungarie a lui Puskas, care avea 2-0 în primul sfert de oră? Hai s-o lăsăm: fără golul din ofsaid cît casa al lui Klose cu Fio, poate că nu ajungeau aici… Şi golul lui Drogba de 2-1 cu Manchesterul cum a fost? Îmi vine să urlu pe româneşte: Hoţii! Hoţii!, dar mă reprim: care hoţi?