Un destin
Ce facem după un Liverpool-Manchester?
Azi dimineaţă, cel mai serios pariu – la ora asta cînd pariurile desfigurează orice meci din Europa pînă în Asia – este acela propus de Dan Petrescu jucătorilor săi: „Pe cît că nu veţi mai […]
Ce facem după un Liverpool-Manchester?
Azi dimineaţă, cel mai serios pariu – la ora asta cînd pariurile desfigurează orice meci din Europa pînă în Asia – este acela propus de Dan Petrescu jucătorilor săi: „Pe cît că nu veţi mai face nici un punct în Ligă?”. Nu ni se spune pe cît, dar e mişto, adică e inteligent şi pervers. Cu ceva haz, dacă ne-a rămas, s-ar putea extinde şi la Poli Timişoara, şi la Steaua, însă pe goluri, căci alături de Levski Sofia sînt singurele echipe din cele 12 grupe ale fostei Cupe UEFA care în 3 meciuri nu au marcat nici un gol. Pot Lippi de Ghencea şi Moţul de Timişoara să le propună elevilor lor: pe cît că nu veţi da nici un gol în retururile grupelor? În acest timp, Şahtiorul eliminat de Timişoara se plimbă în grupa J, Şerifful Stelei e peste Twente, iar Bate Borisov, tot de-a noastră, o bate pe AEK Atena a Vasluiului porumbian. Se poate formula întrebarea shakespeariană: cum vă place? Dacă procentual tot se merge la teatru mai mult decît la fotbal.
Sub semnul ei, atac cea mai spinoasă problemă a duminicii mele: am văzut un Liverpool-Manchester cu o primă repriză senzaţională şi o a doua care nu-i contrazicea pe Viorel şi Grădinescu: „E nebunie pe Anfield!”. Ca manchesterist bătrîn, am fair-play-ul să scriu că Liverpool a fost cu atîtica ceva mai bună, şi m-a făcut să-mi sun doi prieteni fani Gerrard, care pescuiau în Deltă, să nu-i las singuri, conform imnului, şi să le spun rezultatul. Bucuria lor a fost mai mare decît scorul şi ştiucile prinse. După aceea m-am concentrat, desigur, asupra campionatului nostru, şi am contemplat Dinamo-Bistriţa. Dinamo juca atît de slab că nu ştiai cine e pe ultimul loc; am stat pînă la sfîrşit, pînă la ultimul minut, cu penalty-ul indiscutabil la Andrei Cristea, apoi cu urletele pe toate telesporturile ale lui Borcea şi Turcu împotriva lui Danşa, care „a viciat rezultatul” şi, peste toate, „ne ia plăcerea jocului”. Ce? Plăcerea jocului… Care joc? Ăla a fost joc care să-ţi dea dreptul să urli pentru un penalty fie şi clar în ultima secundă? Noroc cu Cornel Dinu care le-a arătat puţintel obrazul şi le-a spus cumva să lase tupeul. Numai că mie altceva mi s-a impus: cum de avem parte de un asemenea destin, ca după un Liverpool-Manchester să ne cadă sub priviri Dinamo în chinuri urîte cu Bistriţa sau, mai departe în noapte, derby-ul Clujului cu Timişoara, anihilîndu-se reciproc, dar şi fotbalul odată cu asta? Atunci mi-a apărut problema, iertaţi-mă, patetică: dincolo de noi, maturii, cei care putem număra în gînd, oricînd, cei nouă paşi ai arbitrului la orice lovitură liberă, cei care nu mai mergem la stadion preferînd 90 de minute teleberea, ce le mai arătăm copiilor noştri? Nu avem nici o răspundere? Îi mai lăsăm să vadă şi să audă lîngă noi un Dinamo-Bistriţa după un Liverpool-Manchester? Nu ar trebui să se avertizeze în timpul unei mizerii de la noi: acest meci nu poate fi văzut de copiii pînă la 13 ani decît cu aprobarea părinţilor?