Fotbalul ca diversiune

Imprudenţă sau nu, prea puţin îmi pasă dacă voi fi acuzat de idilism sau idealism, sînt decis să fac azi o diversiune. La ora patronilor încătuşaţi şi a arbitrilor corupţi, diversiunea mea conştientă şi asumată este fotbalul propriu-zis. Sînt după […]

Imprudenţă sau nu, prea puţin îmi pasă dacă voi fi acuzat de idilism sau idealism, sînt decis să fac azi o diversiune. La ora patronilor încătuşaţi şi a arbitrilor corupţi, diversiunea mea conştientă şi asumată este fotbalul propriu-zis. Sînt după două meciuri admirabile, de neuitat, mai fascinante decît o şpagă, mai curate decît toţi avocaţii angelici sau satanici. Strict cronologic, primul este Timişoara-Craiova de sîmbăta trecută, meci socotit savuros (adjectiv de reţinut!) în Gazetă, ba chiar mai mult, după ochiul meu: cel mai bun meci din retur, dacă nu al întregului campionat. Ca să nu mă mai pierd printre adjective, să spun doar că din cauza lui am renunţat să ştiu ce face Chelsea cu Bolton, după 3-0, şi m-am lipit de „ai noştri”, pînă într-un sfîrşit cînd am aflat că la Londra a fost 4-3 pentru Hiddink! Ca să fiu şi mai clar, după Timişoara-Craiova, Dinamo-Vaslui mi s-a părut nesărat spre urît. Cu prima repriză de la Timişoara ne putem duce liniştiţi în Europa şi chiar în altă parte decît la tribunalul din Elveţia. S-a jucat cu o poftă şi o inspiraţie de-ţi venea – probă supremă! – să nu mai ştii de Iancu şi Mititelu, să-ţi fie indiferent Tudor-ul de la centru şi să faci ochii mari de cît de bine joacă Bucur printre români. Într-o frază separată şi cît mai sobră, adaug că în Pantilimon avem, în sărăcia de valori actuale, certitudinea unui mare talent. În ce priveşte Craioviţa (demnă de a o drăgălăşi astfel), cred că Bogdan Cosmescu a găsit accentul just cînd a emis ideea dificultăţii cu care Napoli şi băieţii lui pot şi ştiu să desfacă apărările aglomerate. Dar – cum ar spune orice oltean antibucureştean – cine ştie asta la voi, în Capitală?

Al doilea meci de frumuseţea acestei primăveri – dar cine se mai gîndeşte la ea? – a fost desigur Chelsea-Liverpool, o diversiune chiar de la criza mondială. Pentru el, ca să fiu drept şi european, am renunţat să-l mai văd pe Dănuţ Petrescu prăpădindu-se după bomba lui Ghencev, rivală cu aceea a lui Fabio Aurelio. Fiindcă nu mai am adjective, să specific că un prieten dinamovist, dar tot de atît fan Liverpool, încă mai credea în minutul 83, la 4-3 pentru ai lui, că va fi 5-3… Ca manchesterist bătrîn, perfid şi profesionist cît Cristinel Ronaldo la Porto (alt şut dincolo de adjective), l-am consolat spunîndu-i că dacă Dinamo va juca mai bine decît cu Vasluiul poate lua campionatul. După ce i-a făcut Rapidului în 10 zile, cred că prietenul e gata să mă îmbrăţişeze ca Rafa Benitez pe Hiddink, în scena sublimă a acelui 4-4 anti-teatru.