La doctor cu noi!

Marţi seară, în minutul 89, cînd Mariano a egalat pe Old Trafford, după ce aveam 2-1 în minutul 85, la pasa genială a lui Rooney către Tevez, ni s-a propus nouă, fanilor lui Manchester, să ne ducem la doctor; sînt […]

Marţi seară, în minutul 89, cînd Mariano a egalat pe Old Trafford, după ce aveam 2-1 în minutul 85, la pasa genială a lui Rooney către Tevez, ni s-a propus nouă, fanilor lui Manchester, să ne ducem la doctor; sînt gata să o fac, deşi nu ştiu la ce doctor – generalist sau de nervi. Credeam că sîntem deplin sănătoşi după ce o bătuserăm pe Aston Villa cu golul lui Macheda în ultima secundă, un stop şi o răsucire care te pot face fericit pînă la adînci tinereţi. Merg la orice doctor, cu condiţia să vină şi fanii lui Liverpool, bătuţi acasă de Chelsea, şi fanii lui Bayern, terminaţi într-o singură repriză de Barca, exact ca Lyonul, cu un neverosimil 4-0… Şi plus – chiar dacă jucăm în roni, fanii lui Dinamo, făcuţi marţi în zi de miercuri, la Craiova, plus fanii Stelei aflaţi într-un stadiu care cere de mult psihiatrul şi nu psihologul, plus fanii Rapidului printre care mă voi strecura şi eu, cel care scrisesem că băieţii au învins Oţelul în stil de campioană a României. Mă sperie gîndul că diagnosticul este clar şi cumplit: dumneata nu eşti sănătos fiincă vrei rezonabilitate şi invincibilitate în fotbalul care se joacă din trei în trei zile. Dacă a învins Rapidul, dumneata vrei ca Dinamo să bată Craiova? De ce?

În fapt, la zi, nu au de ce să meargă la doctor fanii Barcelonei şi ai Craiovei. Oricît ne-am feri să-i comparăm, da’ ce?, sîntem nebuni?, le putem da totuşi dreptul să strige şi să cînte „ole” fără a chema ambulanţele sau poliţia. Singura lor „problemă” – cum zic medicii lucizi, de-ţi vine să-i ucizi – este euforia. Nu ştiu cum e acolo, în Catalunya, dar la noi, în ţara oltenilor, boala e păcătoasă şi cam fără leac, mai ales cînd o fezandezi pe Dinamo cu două goluri ca acelea ale fiilor doamnei şi domnului Costea. Sigur că la primul gol, al lui Florin, te poţi întreba, strict la obiect, cum poate fi liber în careu pentru o foarfecă magistrală un înaintaş, în 2009? Dar am trecut peste asta din clipa cînd am citit ieri în Gazetă această declaraţie a aceluiaşi, la capătul unui acces de maximă şi îndreptăţită voioşie: „A, să nu uit, le cer scuze suporterilor echipei naţionale, pentru evoluţia mea din meciul cu Serbia”. Acest „A, să nu uit…” mi se pare că valorează cel puţin cît prima repriză cu Dinamo.

Şi acum, într-o secretă ordine de idei, permiteţi-mi să mă duc în Doctor Staicovici, să mai văd o dată Parcul cu Platani, de unde a fost evacuat şi aruncat în Liga a IV-a Progresul lui Ozon, Mateianu, Oaidă, Mafteuţă… Nu credeţi că ar trebui ţinut un minut de reculegere în etapa de azi, de mîine, de poimîine şi în vecii vecilor? Ar fi prea rezonabil?