Banii, banii, banii

„Demisia-demisia”, dar şi „Jos demagogia!”

Nimic nu mi se pare azi mai uşor, mai normal, mai banal decît să tragem în Piţurcă exact ca într-un sac de antrenament la box. A mai consuma şi ironii la adresa lui sau invers, […]

„Demisia-demisia”, dar şi „Jos demagogia!”

Nimic nu mi se pare azi mai uşor, mai normal, mai banal decît să tragem în Piţurcă exact ca într-un sac de antrenament la box. A mai consuma şi ironii la adresa lui sau invers, a-i urla cu toată vulgaritatea: „Piţi, cară-te naibii!”, e la fel de excesiv. Iar tot ce-i excesiv e neinteresant – după cum ne-a lăsat, de vreo două veacuri, vorbă un om politic francez de-o inteligenţă cu adevărat letală. Nu-i o vorbă care să facă azi rating în România. Deloc excesiv ar putea Piţurcă să nu mai antreneze naţionala. Să demisioneze? Ar pierde o sumă de bani mai mult decît interesantă. Să nu-i pese de bani? Nici cei mai duri duşmani ai lui nu ar face-o. „Demisia – demisia” dar şi „Jos demagogia!”. Să fie demis? Ar pierde Federaţia… Toţi cei care urlă „Demisia!” nu posedă această sumă de bani şi li se pare patriotic să nu se gîndească la ea. Totuşi, cînd e vorba de bani, şi patrotismul, şi bunul simţ au limite. Contractele – bune, rele – sînt acte de o minimă morală şi o maximă constrîngere. Dacă vi se pare inadmisibil, propun nu o ironie, ci o soluţie absurdă, dar tot interesantă. Hai să contribuim cu cîte un euro – la cursul zilei – pentru a-l demite pe Piţurcă, renunţînd la urlete inutile. Federaţia, austeră cum o ştim, să stabilească de cît are nevoie de la noi. Vom fi cu siguranţă cîteva sute de mii de patrioţi, gata să ne vedem visul cu ochii: afară cu Piţurcă! Şi cine ar rămîne înăuntru, pe teren, căci fără jucători nu există naţională?

Aici contraatac cu o singură întrebare: s-a văzut meciul tineretului la Arad, cu Andorra? Cu Andorra-tineret! Erau toţi speranţiştii nostri: de la Torje la Bicfalvi, de la Andrei Ionescu („Lăcă, bagă-l pe Andrei!”) la Liviu Ganea şi Mihai Costea. Ei bine, pînă în minutul 62 a fost 0-0… Atunci s-a acordat generos un penalty şi, la 1-0, citez: „Ne-am descătuşat în faţa unei echipe necunoscute, care poate fi periculoasă”. Descătuşat, dintr-o lovitură fixă – ceea ce nu-i frumos, nu-i aşa? – Gîngioveanu a centrat şi Ganea a făcut 2-0 cu o Andorră pe care, vorba comentatorului, „a sărutat-o norocul…”. Să mai invoci norocul şi ghinionul în faţa Andorrei-tineret face inutilă orice discuţie teoretică şi practică despre cine vine din urmă. Săndoi susţine că băieţii nu aveau încă puse la punct relaţiile de joc, dar Andorra trebuia învinsă şi dacă erau treziţi din somn. Pe cine ne vom baza pentru Mondialul din 2014…? Se preconizează deja să avem 11 ca Tănase. Nu se văd semne incontestabile, ceea ce nu mă împiedică să scriu că cea mai frumoasă fază de fotbal din aceste două meciuri greu de suportat a fost pasa lui Mutu către Marica pentru un 1-2 la care sîrbii, întîia oară, intraseră în panică.