Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

La 0-3, la 0-4, ca la 0-0

Ca manchesterist bătrîn şi voios fiindcă am de ce, încă entuziasmat de meciul fantastic al lui Rooney de miercuri seară, îmi arog dreptul de a mă lansa într-o cauză probabil pierdută, gata să suport cu toată bonomia a fi tratat […]

joi, 12 martie 2009, 8:26

Ca manchesterist bătrîn şi voios fiindcă am de ce, încă entuziasmat de meciul fantastic al lui Rooney de miercuri seară, îmi arog dreptul de a mă lansa într-o cauză probabil pierdută, gata să suport cu toată bonomia a fi tratat de „tataie” ca săptămîna trecută cînd am ridicat aici glasul în favoarea Progresului şi a UTA-ei. Trec de la cu adevărat formidabilul Liverpool-Real, de la acel 4-0 de necrezut, şi întreb omeneşte: cum se poate spune că „Real n-a jucat nimic”? Nu vreau să fiu generos cu amicii mei fani madrileni, nu încerc să le oblojesc o rană greu de vindecat, dar mie a doua repriză a meciului mi s-a părut la fel de senzaţională ca prima, cu acel 2-0 de tăgăduit doar ca arbitraj, nu ca adevăr al jocului. Liverpool era clar într-o stare de graţie, cînd o echipă mare prinde o zi mare. Nu e un fenomen de fiecare zi, de fiecare săptămînă. Nu e vorba de noroc, nici de Divinitate; e o zi în care valoarea atinge momente de perfecţiune umană, a paselor (acea „circulaţie demenţială”, bine numită de Costi Mocanu), a fentelor, a înţelegerii în doi, în trei, la care numai dacă ai un portar ca Iker Casillas te poţi salva de la ridicol, încercînd să-ţi tragi totuşi sufletul, apelînd la suprema valoare, singura rămasă în joc: orgoliul. Repriza a doua – chiar începută de la 0-3! – a fost un spectacol al unui orgoliu furios, dus pînă la neputinţă, de o frumuseţe inaccesibilă celor care nu înţeleg din fotbal decît scorul. Scorul era umilitor – 0-3, 0-4 – dar jocul Realului avea o demnitate cu atît mai emoţionantă cu cît se dovedea mai nefericită. Nu avem ochi pentru asemenea situaţii: la scor umilitor, joc patetic; nu mai contează scorul, contează doar onoarea. Aşa cum a jucat Realul în repriza a doua, bătea pe mulţi granzi, dar nu pe Liverpool. În orice caz, nu vezi prea des un meci în care la 3-0, la 4-0, se joacă 45 de minute ca şi cum ar fi 0-0. Exagerez? Probabil. Ştiu de ce: din cauza fotbalului nostru; nu îmi place să-l pun mereu în comparaţie cu ce se joacă afară; e instinctul nostru de a ne pune mereu în fason; nu avem treabă cu ei, deşi există inteligenţe nostime care îmi spun „hai, bre, că nimeni de la noi nu lua 7 de la Bayern!”. Sîntem letali, într-adevăr. Totuşi, ceva, un nimic ne leagă – granzi şi doar din Grant: firul ăla de iarbă smuls din pămînt şi sărutat cînd intră omul pe teren. Nu s-ar putea să vedem fotbal, indiferent de scor? Măcar atît, chiar dacă e uşor imposibil.

Comentarii (24)Adaugă comentariu

Comentează