Sub presiune

Problema cea mai gingaşă: ce facem la 0-1 sau 1-0?

Întrebare: dacă azi, cu doar o zi înainte de meci, surîd cînd citesc că Piţurcă simte că-i batem pe francezi, creez vreun scandal? Sau – cum se zice mai savant […]

Problema cea mai gingaşă: ce facem la 0-1 sau 1-0?

Întrebare: dacă azi, cu doar o zi înainte de meci, surîd cînd citesc că Piţurcă simte că-i batem pe francezi, creez vreun scandal? Sau – cum se zice mai savant – bag presiune? Poate un surîs să creeze presiune? Poate. Orice vorbă sau vorbuliţă din afară poate apăsa pe nervii staffului şi ai băieţilor înainte de meci. Dacă Hagi zice că plecăm ca favoriţi ori de cîte ori jucăm acasă, e presiune. Dacă nea’ Puiu cere să jucăm ofensiv e tot aşa – presiune… Cuvîntul face furori; îl simt din ceafă pînă în pixul cu care scriu.
Ca unul dintre acei care nu simt înainte de un meci al naţionalei mai mult de „Hai, România!”, ca un cronicar care ştie că e inutil să-l învăţ pe un antrenor în ultimele 24 de ore cum să joace şi – mai ales – ca unul care detest pronosticurile, nu pot să mă presez decît surîzînd. Nu mai am mînie – rimă de atîtea ori cu scumpă Românie. Doar o curiozitate. Precisă. Concretă: ce vor face băieţii dacă Franţa va conduce cu 1-0? Şi invers: ce vor face dacă va fi 1-0 pentru România? (O spun deschis: 0-0, acel celebru 0-0, după care s-a tînjit la Europene, nu mai e de un foarte mare interes oricît ne liniştim că mai sînt multe meciuri de jucat în grupă).

Acest 0-1 şi acest 1-0 mi se par problemele cele mai gingaşe ale jocului românesc de fotbal. Poate o echipă de-a noastră să răstoarne un rezultat nefavorabil? E de neuitat că în Cupa UEFA – aceea în care preşedintele Ligii a pronosticat o calificare a tuturoror celor cinci echipe – nici una nu a izbutit! Şi mai departe: poate o echipă românească, inclusiv naţionala, să joace la 1-0 altceva decît îngheţarea scorului riscînd a fi egalată, vorba aceea, halucinant?  Surîdeţi şi dumneavoastră sau nu, alte probleme mai complicate, mai grave – legate de acest meci – nu am. Cred că asta e suficientă. În rest, dacă „ne vom apăra şi vom contraataca” – ideea nemaiauzită a lui Chivu – sau aceea a lui Raţ: „Dacă jucăm ofensiv, Franţa ne bate fără probleme!” mi se par prea abstracte pentru puterea de înţelegere a minţii mele strict fotbalistice, traumatizată în ultima vreme (ca să închei fără zîmbet…) de două evenimente: dezastrul Rapidului şi desfiinţarea Luceafărului. Trebuie să recunosc că luîndu-le la cunoştinţă, mi-a trecut prin cap – oricît m-a făcut mama de politicos – sfîşietoarea întrebare a unui internaut din ţara cetăţeanului turmentat ajuns în pragul violenţei: eu pe cine înjur?