Dezinvoltura – ăsta e cuvîntul!

… am auzit bine? Era minutul 30 la Cluj, era 0-0, şi la o ieşire frumoasă din apărare a CFR-ului, Costi Mocanu a exclamat entuziasmat: „Campioana României joacă minunat!” Era exagerat, aproape adevărat în clipa aceea, şi mai ales nemaiauzit. […]

… am auzit bine? Era minutul 30 la Cluj, era 0-0, şi la o ieşire frumoasă din apărare a CFR-ului, Costi Mocanu a exclamat entuziasmat: „Campioana României joacă minunat!” Era exagerat, aproape adevărat în clipa aceea, şi mai ales nemaiauzit. De cînd? Nu avea importanţă. Pentru că – vorba italienească: „românii nu s-au născut ieri…” – să aterizăm şi să folosim cel mai potrivit cuvînt rostit de Ienei pentru a carcteriza jocul Clujului. Un cuvînt care a trecut repede pe post, nerepetat precum se cuvenea după victoria de la Roma: „Clujul a avut dezinvoltură, nu noroc!”. Dezinvoltură – iată cuvîntul de o exactitate la fel de frumoasă ca aplauzele celor de la Fio, în final, la adresa steliştilor. Ceea ce deosebeşte cele două scoruri albe, de la Florenţa şi Cluj, este dezinvoltura cu care au fost realizate. Jocul la nivel european al trombeliştilor andonieni este, deocamdată, cu o clasă peste a lăcătuşilor, tot aşa cum o Europă întreagă îi desparte în spirit şi în declaraţii pe cei doi domni patroni. Iar clasa se vădeşte – oricum am da-o la întors – pe atac. Clujul iese fie şi minunat din apărare în atac, Steaua încă se chinuie rău. Restul sînt aproximaţii. Ideea că Steaua trebuia să cîştige la Florenţa este la fel de aşa şi aşa ca opinia lui Mutu că Fio a jucat bine. Părerea abracadabrantă a Castelanului din Aviatorilor precum că „noi îi băteam pe cei de la Chelsea” e dezminţită violent de un Goian care admitea profesionist că „Fiorentina ne dădea două goluri din ocaziile noastre”. După asemenea frază, se tace. Aş adăuga totuşi că ratările unei torpile pline de trac ca Semedo te pot face să te întrebi de ce trebuia adus un străin ca să bulibăşească ocazii imense la fel de „bine” ca Vali Badea sau Zaharia.

Ceea ce mai face diferenţa între cele două reprezentante ale Ligii lui Mitică este dezinvoltura şi un bun-simţ, dacă asta mai contează în România. În timp ce la Bucureşti trosnesc aberaţii de tip: „nu ne poate bate decît Manchester…”, la Cluj, Mureşanul cu chelie de Bobby Charlton, om care încearcă doar „o senzaţie plăcută” la gîndul că e egal cu Lampard, nu depăşeşte decenţa în a fixa ca obiectiv locul trei în grupă. Asta la ora cînd, dintre esticele Ligii Campionilor, CFR Cluj e pe cel mai bun loc. Tot aşa: în timp ce patronul care se pricepe la înaintaşi dintr-o privire îşi bălăcăreşte în public geniile (l-aţi văzut pe Berlusconi belindu-l în gura mare pe Kaka?), cei de peste munţi le doresc năpăstuiţilor Moreno, Semedo, Toja tot binele şi nu se laudă că după două etape au patru puncte faţă de unul singur al rivalilor. În ce mă priveşte, subscriu la diagnosticul lui Ilie Balaci  – chiar dacă dînsul m-a uimit afirmînd că Rădoi nu ar fi avut loc în echipa Craiovei Maxima: „Problema celor de la Cluj este să rămînă la fel de umili”. Ar fi într-adevăr o nouă performanţă şi ea necunoscută la noi.