O pîine de mîncat

Victoria CFR-ului la Roma nu poate fi un alibi

Ca să înţeleg şi eu de unde şi cum mai avem o pîine de mîncat, am stat sîmbătă şi duminică să văd Bayern Munchen-Werder Bremen şi Wolfsburg-Hamburg, în compania a doi […]

Victoria CFR-ului la Roma nu poate fi un alibi

Ca să înţeleg şi eu de unde şi cum mai avem o pîine de mîncat, am stat sîmbătă şi duminică să văd Bayern Munchen-Werder Bremen şi Wolfsburg-Hamburg, în compania a doi comentatori pe cît de volubili, pe atît de simpatici şi competenţi, Octavian Ţopa şi Andrei Niculescu. Pe mine, expresia asta cu „pîinea de mîncat” în fotbal, de neocolit în vocabularul transmisiilor noastre europene, mă fascinează într-atît că i-aş da-o lui Cornel Dinu s-o analizeze sociologic, istoric şi enciclopedic. Ea este dincolo de orice sistem 4-4-2 şi îşi găseşte loc în cartea aceea îndrăgită de amîndoi, „Din psihologia poporului român”. Obsesia unei pîini de mîncat chiar cînd dai cu piciorul într-o minge cred că l-ar captiva şi pe Dumitru Drăghicescu.

Sîmbătă, la Munchen, am avut privilegiul unui moment istoric de izbelişte planetară. Bayern condusă, acasă, în minutul 60, cu 5-0! Bayernul acela din Ghencea, căruia Steaua nu i-a putut face nimic serios, primea gol după gol, de ţi se făcea milă de Klinsmann sau, cum spuneau comentatorii, „de-ţi venea să ţii cu ei…”. Sigur că primul gînd de minimă şi perversă satisfacţie a fost acela că totuşi meciul de miercuri cu Steaua i-a epuizat. Dar pe Werder de ce meciul cu Famagusta CFR-ului, acel stupefiant 0-0, nu-l obosise? Se mănîncă altă pîine la Bremen decît la Munchen? Enigmă. Dar Hamburg, a doua zi, Hamburgul Unirii Valahorum din Urziceni, ce-a mîncat ca la pauză să fie condusă cu 3-0 de Wolfsburgul unui Rapid care, ce-i drept, nu l-a pişcat nici de menisc? Fuseseră storşi de băieţii lui Dănuţ? Aşa ne-ar fi făcut plăcere s-o spunem, dacă luni valahii, şi ei storşi, nu ar fi capotat cu oltenii napolitanului, tot aşa cum Vasluiul, după un meci mare la Praga, nu prea a mişcat la Timişoara aceea, capabilă de mai nimic în faţa unui Partizan care ne-a aruncat în faţă un talent sîrbesc de primă mînă: Tosici! Nu-i cazul să ameţim: în toată Europa se trece la infernalul orar al meciurilor interne şi externe, sîntem doar la începutul unui festival de uimiri, enigme şi brambureli ale condiţiei fizice: pentru noi însă se menţin cîteva probleme apăsătoare, indiferent ce mestecăm: fiindcă victoria de la Roma a CFR-ului nu poate fi un alibi pentru starea unui campionat ale cărui echipe fruntaşe dau în şase meciuri europene un singur gol (cel de la Timişoara) şi în care, totodată, singurii providenţiali sînt portarii: Zapata, Kuciak, Pardo, Lobonţ… Şi atunci cum rămîne cu pîinea de mîncat? Orice mitic bucureştean, din care cu onoare mă trag, fie el antipatic peste munţi la Clujul drag unde mi-am făcut armata, ar răspunde sec: vedeţi să n-o puneţi de mămăligă!