Piţurchismul ca stil

Cu cine vreţi să jucăm ca Spania?

…Şi, adică, de ce aşteptam să ne entuziasmeze România – Letonia? Fiindcă aşa am auzit: că nu ne-a entuziasmat! Primul amical de după Europeanul acela – numit foarte bine de Gabi Balint: „Onorabil […]

Cu cine vreţi să jucăm ca Spania?

…Şi, adică, de ce aşteptam să ne entuziasmeze România – Letonia? Fiindcă aşa am auzit: că nu ne-a entuziasmat! Primul amical de după Europeanul acela – numit foarte bine de Gabi Balint: „Onorabil cu gust amar” – nu a fost cu nimic altfel decît toate amicalele de dinaintea lui. Acest 1-0 dintr-un penalty putea fi „realizat” la fel de bine şi cu Mutu, şi cu Chivu pe teren şi tot aşa ni s-ar fi spus: un meci util de pregătire pentru un Mondial care, o-ho-ho!, va fi şi mai greu decît grupa morţii din Elveţia. Acest 1-0 menţine procentul de 61% al meciurilor victorioase sub comanda lui Piţurcă. Nici asta nu ne entuziasmează? Dar ce ne-ar entuziasma? Ştiu ce: să-l auzim pe Piţurcă recunoscînd că altceva decît rezultatul nu-l interesează, că pentru el totul, indiferent cum, e să nu pierzi, şi, în fine, că-l lasă rece urletele celor care-l hulesc pentru tactica lui ultradefensivă. Asemenea autocritică piţurchistă nu e posibilă, chiar cu un singur gol în trei meciuri la Euro. Maximum ce-am auzit de la el este un fel de regret că nu l-a luat pe Bratu, acolo. Am liniştea că am spus-o aici, chiar atunci: Piţurcă nu poate juca altceva decît defensiva rea, crudă, generoasă, eroică şi, dacă se poate, norocoasă… Vreţi spectacolul unor atacuri în valuri-valuri? Vorba lui Prunea: Vreţi adică să luăm 5 goluri în loc de unul? Şi, mă rog, cu cine vreţi să jucăm ca Spania? Aici e aici…

Fiindcă miercuri s-a mai înregistrat un 1-0 românesc, aproape entuziasmant. În Ţara Galilor, tineretul U-21. Unul din acele rezultate numite extraordinare, obţinute tot aşa cum ştim şi cum putem: cu dăruire exemplară în apărare, cu marcaj strict, cu un Tătăruşanu de poveste frumoasă, cu contraatacuri „la ce-o fi şi ce-o ieşi”, cu ceva noroc şi cu toate clişeele verbale care ne însoţesc, fidele, de-o viaţă: „Iar scăpăm cu faţa curată…”, „Iar nu avem replică…”, „Iar avem noroc…”, cu urări de bine la fiecare zbîrci galez: „Aşa vă vrem…”, totul culminînd cu vestea bună: „Sîntem în minutul 80 şi avem 1-0” şi cu indicaţiile strămoşeşti: „Să intrăm tare, trebuie să ţinem mingea!”. Oricît ţin la Săndoi şi am vibrat cu el, a fost o victorie în cel mai curat stil piţurchist, cu tot ce are el bun şi rău; s-a tras din greu, „cinste muncii!”, căci despre asta putem vorbi cu gura plină: avem în fotbal o şcoală românească a muncii! Nu e de dispreţuit – doar de întrebat: Cînd băieţii acestui U-21 vor ajunge la „naţională” vor şti să atace valuri-valuri, să joace deschis, ca spaniolii la modă, sau vor „ţine de minge” şi de rezultat la 1-0, aşa cum au învăţat de mici? Hai să nu fim mai căpoşi, mai imposibili decît Piţi. Miercuri seară am stat pînă tîrziu ca să văd ceva entuziasmant: pasa lui Henry, cu călcîiul, din întoarcere, în careu, dintr-un punct mort, către Govou şi gol!

Dar în apărare, Franţa – tot după o expresie nemuritoare a neamului nostru – ne oferă o pîine de mîncat. Vom avea atunci un înfometat de gol?