Cinste nouă, ziariştilor!

Nimeni nu ne-a onorat cît domnul Uhrin jr.

Pentru mine (mă înţelegi?) cea mai valabilă idee a ultimelor zile n-a fost aceea cînd ăla l-a făcut de pe ălălalt bou, nici cînd unu’ a zis că el nu e prostituată, […]

Nimeni nu ne-a onorat cît domnul Uhrin jr.

Pentru mine (mă înţelegi?) cea mai valabilă idee a ultimelor zile n-a fost aceea cînd ăla l-a făcut de pe ălălalt bou, nici cînd unu’ a zis că el nu e prostituată, nici groaznic de vesela ameninţare: „O să vedeţi voi ce imprevizibil e fotbalul!”, cu atît mai puţin fraza de teribilă inconştienţă: „Avem un campionat supercorect!”. Pentru mine, super, mai consistentă decît o masă de prînz la 100 de cocoşi, mai bogată în consecinţe decît noua strategie a lui „1-0 poartă în casă” şi mai ameţitoare decît prima repriză a lui Dinamo cu Craiova, cînd turcaleţii jucau mult mai retrogradabil decît UTA, pentru mine a fost şi rămîne fraza juniorului Uhrin, după acel 1-3 cu oltenii napolitani: „Dacă aş fi ziarist, aş scrie numai de rău de Timişoara!”. Niciodată un antrenor, după un eşec al propriei echipe, nu a declarat o asemenea minunăţie de idee şi asta unde?, în ţara – tot de la Uhrin citare, după 1-1 în Ghencea – în care au loc cele mai multe suspiciuni ca nicăieri altundeva pe lume! Nimeni nu mi-a dat mie, ziaristului, o astfel de cinstire: un antrenor să dorească a-mi lua locul şi pixul! Nici nu ştiu ce să fac cu ea, în imediat, de încîntătoare ce este.

Totuşi, dacă mă mai gîndesc o clipă, nu l-aş asculta 100%, adică nu aş vorbi numai de rău Timişoara; aş scrie mai întîi şi întîi despre această Craioviţă care întoarce, în deplasare, un 0-1 şi găseşte puterea să se ducă pînă la 3-1, punîndu-l în evidenţă pe un băiat de care privirea mi s-a lipit de cîtăva vreme, dar nu m-am decis să-l laud, ca să nu i se urce la cap şi nici eu să nu mă înşel: Costea. Dintre toţi tinerii interni, el îmi apare – verificîndu-l şi cu Dinamo! – drept cel mai hărăzit; e deja la acel nivel care nu îngăduie înfumurarea decît ca o nenorocire prea omenească. În ce priveşte Timişoara, mă gîndesc la ce poate face Uhrin pentru ca jocul echipei să nu semene cu patronul ei, domnul Iancu; căci tot ce e mai important azi în fotbalul nostru este ca echipele cît de cît valabile să nu se exprime fotbalistic, pe teren, ca patronii lor la telecrîşme: Steaua (mă înţelegi?) să fie mai cultă în joc decît vocabularul finanţatorului ei; Rapidul (mă înţelegi?) să fie pe teren cît mai departe de logica domnului Copos; Dinamo, în iarbă, să nu se compare cu grozăveala ştabilor ei din lojă; Craiova (mă înţelegi?) să nu-mi amintească de tot ce e mititel în om; CFR Cluj să domine altfel decît cu hazul domnului Mureşan. Poli (mă înţelegi?) ar fi cazul să nu se mai dea mare ca domnul Iancu, că nu e nici permanent virgină ca dînsul, că nu e… Mă înţelegi? De ce tot repet vorba asta? Da’ ăla de ce o tot repetă?

În ce priveşte Liga Campionilor, nici una din semifinale, oricît de imprevizibilă, nu mi-a scos din minte sfertul Liverpool-Arsenal. Aia să fi fost finala?