Am fost incontestabili şi exacţi

Am avut ocazia să nu fim prea originali, n-o să ne necăjim şi pentru asta. Ceea ce frapează pe bune în ancheta Gazetei de la sfîrşit de an este caracterul ei incontestabil. Oricît ne displac – sper că nu numai […]

Am avut ocazia să nu fim prea originali, n-o să ne necăjim şi pentru asta. Ceea ce frapează pe bune în ancheta Gazetei de la sfîrşit de an este caracterul ei incontestabil. Oricît ne displac – sper că nu numai mie – unanimităţile -, există uneori opţiunile categorice, limpezi, în care te regăseşti liniştit. Anul trecut nu fusese aşa: cu Coman şi Marica înaintea lui Dică – preferinţele mele, dar şi ale lui Radu Paraschivescu – nu am biruit. Anul acesta, Mutu şi Piţurcă s-au impus fără mari probleme pentru conştiinţa profesională, „erau mînăstire”, cum numeam pe vremuri, la agenţiile de pariuri, favoriţii detaşaţi. Tot astfel, ordinea următorilor trei fotbalişti, cu nuanţe între Chivu şi Lobonţ pentru locurile 2 şi 3, am văzut-o mai toţi, eu, personal, nimerindu-mă şi cu al cincilea, Torje, în preferinţele domnului Adrian Georgescu, recentul laureat al premiului „Ioan Chirilă”. M-am autofelicitat, bineînţeles. După cum am tresărit vesel constatînd că la antrenori am coincis în privinţa primilor 3, Piţurcă, Dan Petrescu şi Sabău, cu domnul Meme Stoica, ceea ce m-a condus la o concluzie a bunicii mele: la sfîrşit de an, te împaci cu cine vrei şi nu vrei. În fond, dacă nu am avut ocazia să fim prea deştepţi sau prea originali, am fost, prin ordinea finală, exacţi. Nu are rost să ne mai necăjim şi pentru asta.

Dacă aş obiecta ceva este absenţa unui clasament privitor la decepţiile anului fotbalistic, oricît ar fi fost el de dezechilibrat faţă de unul al satisfacţiilor. Poate că, într-adevăr, necazurile au fost prea multe şi prea evidente, cu nume precise: CFR Cluj, Oţelul, Dinamo, Rapid şi Steaua (în ordinea ieşirii de pe scena europeană). Cele 5 echipe fără de primăvară cred că se clasau în topul respectiv pe primul loc în proporţie de sută la sută, aşa cum la satisfacţii, naţionala ar fi fost unica… Prea banal? Prea elementar? Ei şi? Dar trebuia să rămînă pentru posteritate această contraperformanţă dureroasă tocmai în anul cînd naţionala s-a calificat, după o lungă secetă, într-un turneu final european. Nu insist, sîntem prea „bară în bară”….

Prefer să transmit ultima imagine rămasă pe audiovizualul meu la sfîrşit de an, ridicîndu-mi uşurel privirea spre vasta ogradă a lumii. Ce a spus Eric Gerets, antrenorul Marsiliei, un tip mai mult decît năbădăios, pus de obicei direct pe scandal – după ce a încasat un 4-0 de la Liverpool, cu care a zburat din Cupa Campionilor? Ei, ce-a spus? A tăcut. După care a explicat: „Uneori, la cald, e mai bine să taci pentru că după aceea regreţi ce ai zis. N-o să-mi bat băieţii pe umăr, fiindcă s-ar putea să le fac rău”. În aglomeraţia de pe şoselele, parkingurile şi pîrtiile patriei, nădăjduiesc că nimeni n-o să mă-ntrebe ce mi-a venit să montez printre colinde acest citat. În vijelioasa destupare a sticlelor, presimt că, deşi nu ne stă în caracter, vom avea nevoie de o tăcere sănătoasă pînă spre vara lui 2008.