Rezonabilii şi irezonabilii

Dezastrul statistic e pe măsura lăudăroşeniei patronale şi LPF-iste. Acest uşurel mincinos 1-2 obţinut de Steaua la Londra, această înfrîngere cu totul decentă ca scor, acolo unde „important era să nu te faci de rîs”, cum se zicea dezinvolt, definitivează […]

Dezastrul statistic e pe măsura lăudăroşeniei patronale şi LPF-iste. Acest uşurel mincinos 1-2 obţinut de Steaua la Londra, această înfrîngere cu totul decentă ca scor, acolo unde „important era să nu te faci de rîs”, cum se zicea dezinvolt, definitivează dezolantul peisaj de după bătăliile toamnei noastre europene. Strict statistic, crud şi rece, doar Dinamo Kiev – anacronicul nostru punct de reper – e sub Steaua, cu 0 puncte din 6 meciuri; lîngă ea, cu un singur punct, „străluceşte” altă estică, ŢSKA Moscova. Se poate surîde geopolitic, a la Cornel Dinu.

Cînd te gîndeşti la nefericitul Şahtior, necalificat cu 6 puncte, ca şi Beşiktaş, la Valencia cu 5, te apucă un caraghios sentiment de invidie: „Măcar de am fi fost în locul lor… Altfel am fi plîns!” Un caz special printre necalificate reprezintă desigur Lazio, cel care ne impune întrebarea simplă, ca la grădiniţă: Dinamo ar fi făcut 5 puncte în grupa lui Real, Olympiakos şi Werder? Doar domnul Borcea, atotvisătorul, ne poate răspunde. Nu insist asupra lui Elfsborg, ce face amărîta asta în grupa ei, mă uit la uefantasticii noştri, CFR Cluj, Rapid, Oţelul. Eliminate pac-pac de timpuriu, primele două sînt pe locul 1 şi 2 în campionatul României. Eliminată din Europa de o oarecare Famagusta, şi ea inexistentă pe continent, CFR Cluj este neînvinsă după 18 etape! Cîte semne de exclamaţie să mai pun? Pentru că semne de întrebare nu e cazul. Peisajul nu pune mari întrebări filosofice, sociologice sau stilistice. E clar şi deplorabil: cluburile noastre nu fac faţă în stadiul superior al competiţiilor europene. Şi cînd scriu „faţă” am încă în auz glasurile celor doi buni comentatori de miercuri seară: atacurile Arsenalului aproape că îi sufocau şi pe ei.

Cu asemenea viteză în transmisia mingii, nici un meci din liga lui Mitică nu i-a obişnuit. O cursă a lui Walcott nu-ţi permite eseurile orale inspirate de un dribling al lui Surdu. Trebuie să-i înţelegem. După cum, chiar dacă nu ştiu precis ce înseamnă pentru el noţiunea asta, îl înţeleg cît de cît şi pe Goian cînd susţine că „am lăsat la Londra o impresie rezonabilă”. Irezonabilul se găseşte însă în altă parte şi e pe măsura dezastrului statistic. Irezonabilă a fost şi este lăudăroşenia patronală şi LPF-istă din primăvară pînă în toamnă. Sîntem cîteva hahalere de gazetari care avem totuşi liniştea morală cînd discutăm enorma fanfaronadă din fotbalul românesc. Ne-a dezgustat de prea multă vreme şi am scris-o nu o dată. Azi mă gîndesc că ar trebui şi aici, dacă nu chiar o lege ca pentru huligani şi şpăgari, măcar o pedeapsă, o depunctare, o amendă, ceva, pentru Mihai Viteazul ăla care ne anunţa că „Facem 12 puncte şi ne calificăm!”, pentru ălălaltu’, spartanul care-l zdrobea din vară pe Lazio. Aiurea! Totdeauna la noi lăudăroşenia şi incompetenţa se vor confunda cu patriotismul. Irezonabilul sînt eu.