Ce rămâne între buget și vrăjeală

Dan Petrescu - un realist în stare de vis

La 24 de ore după ce ne-a cerut „Să fim realiști și să vedem că bugetul vorbește, restul e vrăjeală”, Dan Petrescu, joi noapte, la câteva minute după acel 1-0 la Cluj, se declara convins că visează. Avem dreptul să glumim realist și să-l întrebăm dacă starea asta de vis nu e și ea o vrăjeală?

Rennes, o echipă mai bună

Sunt curios ce ne-ar răspunde, îmi permit să-i sugerez: vrăjeala are o faimă proastă, nici bugetul nu ne sună a bine, dar nu totul se sfârșește în zornăiala banilor și a vorbelor; rămâne întotdeauna ceva care, ca în orice joc, nu poate fi numit exact. În orice caz, Arla nu a fost o vrăjeală, ci chiar un portar în stare de vrajă continuă. E indiscutabil că Rennes e o echipă mai bună decât CFR-ul (exact cum spune și Dan), cu un Raphinha cât bugetul CFR-ului pe 2 ani, dar de ce nu a învins la Cluj în 96 de minute, cu o posesie de 60/40?

Se invocă spiritul de luptă, puterea de dăruire, de sacrificiu a băieților lui Dan – fie chiar cu sacrificarea spectacolului – ceea ce iar cred că nu e o vrăjeală… Să se fi dăruit francezii mai puțin? Ultimele lor 6 minute spun mai mult decât totul și dacă nu exista arbitrul portughez care le-a anulat golul, ce mai scriam, ce mai visa Dan, ce mai născocea?

Norocul în plinătatea lui

Acum, în starea lui de visare după victoria nesperată, el a găsit cuvântul cel mai potrivit și îl pun pe hârtie cu multă grijă. E un cuvânt care nu prea e folosit la importanța sa decisivă în orice joc cu mingea sau cu viața. Iată-l: „Am avut și noroc, că fără noroc nu puteam face asta”. E prima oară când îl aud că renunță la acel „puțin noroc” ca înaintea meciurilor cu Chelsea și Slavia. Deci nu „puțin”, ci noroc în toată plinătatea lui, fără jena cu care-l mai rostesc alții, ba mai mult: fără rușinea cu care-l ocolesc unii mistici în ale fotbalului.

Reabilitarea unui concept

La oricâte păcate îi pot fi imputate, Dan Petrescu e antrenorul român care, în ultimul an, a reabilitat norocul ca o noțiune de bază în fotbalul nostru. Norocul e ceea ce rămâne între adevărul implacabil al bugetului și minciunelele frumușele ale vrăjelii. Nimeni nu-l poate măsura precis prin posesie și alte statistici riguroase ale paselor și kilometrilor. Norocul asigură cea mai fascinantă și secretă calitate a tot ce e joc: incertitudinea, nesiguranța, emoțiile anxietății noastre cu care îi sfidăm pe toți antipaticii care știu totul și nu admit să fie contraziși.
Dovada?

Stresul

Cel mai concis răspuns al lui la cea mai banală întrebare după meci: „Cum vă simțiți acum, la o calificare aproape sigură în primăvara europeană?”. Răspuns fulgerător: „Mă simt stresat”. Răspuns deloc fantastic. Perfect realist, greu de înțeles azi, când nu există ceva mai ușor și făr’ de stres decât să vorbești de rău și numai de rău fotbalul nostru. Șanse mici, șanse mici pentru a schimba ceva; aici nu prea e loc de vreun miracol.